Raluca Abrihan

Topul celor mai verificate domenii de afaceri din România

Thumbnail

Antreprenorii și managerii din România sunt tot mai preocupați de capacitatea de plată și riscul de insolvență pentru toți clienții și furnizorii actuali, dar și pentru cei pe care îi prospectează. Numărul verificărilor în rândul firmelor din România s-a dublat în contextul pandemiei, potrivit datelor din platforma Termene.ro.

Astfel, de la o medie lunară de 45.188 de verificări în luna februarie 2020, numarul a ajuns la 99.784 în noiembrie 2020, potrivit datelor din platforma Termene.ro. Trendul a fost ascendent începând cu luna martie, ritm care se va menține în următorul an în condițiile în care crește riscul de insolvență al firmelor din România.

“Ne așteptăm la o dublare a numărului de verificări în 2021 în contextul în care va crește numărul firmelor intrate în insolvență. Vedem o creștere lunară a companiilor monitorizate în platforma noastră, iar prima explicație este că antreprenorii și managerii conștientizează riscul mare de faliment pentru partenerii de business”, a declarat Adrian Dragomir, co-fondator al Termene.ro.

A doua explicație pentru dublarea numărului de firme verificate se bazează pe lecțiile de business ale antreprenorilor români, prin pierderile înregistrate de aceștia în crizele economice precedente din cauza capacității de plată a clienților. “Antreprenorii și managerii știu că în perioade incerte apar tot felul de oportuniști care dezvoltă firme căpușă ce vor să profite de criză. Vedem o maturizare a antreprenorilor români trecuți prin bătăliile crizelor anterioare care știu că este important să îți verifici partenerii”, adaugă Adrian Dragomir.

Al treilea motiv pentru creșterea numărului de verificări de firme este faptul că utilizatorii au căutat mai multe informații despre starea furnizorilor de combinezoane, viziere, mănuşi, măşti de protecţie şi dezinfectanţi în contextul crizei Covid-19.

Mai mult de jumătate dintre cele mai verificate firme (54,2%) sunt cele care au peste 10 ani de activitate, în timp de 32,29 dintre companii au între 3 și 10 ani, iar 11,7% dintre cele mai monitorizate societăți comerciale sunt start-up-uri, cu mai puțin de trei ani de existență.

Platforma Termene.ro a decis să fie alături de managerii și antreprenorii preocupați să nu își pună afacerile în risc și care iau decizii de business bazate pe date certe și oferă acces gratuit în luna decembrie pentru a-și verifica asociații și administratorii firmelor cu care au tranzacții, dar și conexiunile lor cu alte companii. Firmele au astfel posibilitatea să își facă analiza completă a performanței financiare pentru orice companie din România.

Construcțiile, cel mai verificat domeniu în 2020

Dintr-un total de 789.252 de verificări în platformă în anul 2020, cele mai multe au fost realizate pentru a verifica firmele din domeniul construcțiilor (39.299) datorită faptului că acest sector de activitate a înregistrat o creștere semnificativă în 2020. Pe măsură ce un domeniu înregistrează creșteri, se extind și verificările partenerilor de afaceri din acest sector de business.

Podiumul celor mai monitorizate industrii din România este completat de domeniul transporturilor (locul 2, cu 34.216 verificări) și de sectorul comerțului (locul 3, cu 22.504 verificări de firme).

Pe locul patru se află domeniul consultanței pentru afaceri și management, cu 21.027 de verificări, în timp ce domeniul agricol este pe locul cinci, cu 20.161 de verificări.

Topul industriilor care își verifică cel mai mult partenerii de business

Topul industriilor care au realizat cele mai multe verificări și monitorizări de firme este condus de codul CAEN 6311, Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe (80974 de verificări). Pe locul al doilea se află codul CAEN 7022, consultanță pentru afaceri și management (cu 40.744 verificări), iar firmele care au ca activitate principală realizarea soft-ului la comandă (software orientat client) au realizat în total 27376 verificări și monitorizări în anul 2020.

Prin intermediul Termene.ro, utilizatorii au acces instantaneu la informații brute sau rapoarte avansate despre datele financiare, fiscale și juridice ale tuturor firmelor din România, din surse sigure și actualizate în timp real.

Parallax

Vizualizari
3026
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri