Denisa Crăciun

Top 2024: Prețuri la apartamentele noi și vechi de vânzare în cele mai mari orașe din România

Thumbnail

Apartamentele de vânzare din România au fost cu 9% mai scumpe la început de 2024 față de ianuarie 2023, dar prețurile medii rămân relativ similare cu cele din luna decembrie 2023, potrivit unei platforme online de anunțuri imobiliare.

Prețul solicitat pe metru pătrat pentru apartamentele noi de vânzare a crescut cu 10% în luna ianuarie 2024 față de ianuarie 2023, în timp ce prețul apartamentelor vechi a crescut, în medie, cu 8%, conform celor mai recente date de pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. 

Interesul românilor este mai ridicat pentru proprietățile de vânzare, aceștia realizând în ianuarie 2024 cu 59% mai multe contactări față de luna ianuarie 2023 și cu 66% mai multe față de luna decembrie 2023. 

În contextul pieței imobiliare din țară, în 2024 observăm o tendință interesantă. Deși cererea pentru apartamentele de vânzare este ridicată, numărul tranzacțiilor raportat la fondul locativ se situează cu 29% sub media Uniunii Europene. Pentru mai multă claritate, fondul locativ se referă la totalitatea unităților de locuit disponibile într-o anumită regiune. Totodată, evoluția prețurilor proprietăților din ultimii trei ani rămâne sub media altor țări din regiune, fiind semnificativ sub ritmul de creștere a veniturilor populației. Aceste aspecte indică atât oportunități, cât și provocări în piața imobiliară. În plus, gradul de urbanizare, adică proporția populației care trăiește în zone urbane, rămâne încă relativ scăzut în țara noastră, ceea ce sugerează că există premise pentru o aliniere treptată cu alte state similare din Europa, oferind perspective încurajatoare pe termen lung”, a declarat Răzvan Ceapă, Head of Operations Storia & OLX Imobiliare.

Top 2024: Prețuri la apartamentele de vânzare în cele mai mari orașe din România

București: În București, prețurile medii pentru vânzarea apartamentelor vechi sunt mai ridicate decât cele ale apartamentelor noi. Astfel, prețul mediu solicitat pentru vânzarea unui apartament nou a ajuns, în ianuarie 2024, la 1.705 euro/metru pătrat, un preț cu 10% mai ridicat față de aceeași lună a anului anterior și cu 3% mai mare față de luna decembrie 2023. În ceea ce privește apartamentele vechi, acestea au avut un preț de cerere de 1.732 euro/metru pătrat, cu 9% mai ridicat față de luna ianuarie a anului trecut și cu 3% mai mare față de luna decembrie 2023.

apartamente București

Cluj-Napoca: În luna ianuarie 2024, prețurile medii pentru apartamentele noi și vechi au fost relativ similare cu cele din decembrie. Așadar, prețul mediu de cerere pentru un apartament nou a fost de 2.596 euro/metru pătrat, cu 7% mai ridicat comparativ cu ianuarie 2023. Apartamentele vechi din Cluj-Napoca au avut un preț mediu de cerere de 2.560 euro/metru pătrat, cu 11% mai ridicat decât în aceeași lună a anului anterior.

apartamente Cluj

Iași: În ianuarie 2024, prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi și vechi a fost de 1.521 euro/metru pătrat. Prețurile apartamentelor noi au înregistrat o creștere medie de 9%, în timp ce apartamentele vechi au înregistrat o majorare de 11%, comparativ cu luna ianuarie 2023.

apartamente Iași

Timișoara: În ianuarie 2024, prețul mediu pe metru pătrat pentru apartamentele noi de vânzare a fost de 1.542 euro, cu 3% mai ridicat față de aceeași lună a anului 2023. La apartamentele vechi se observă o creștere de 8%, acestea ajungând la un preț mediu de cerere de 1.532 euro/metru pătrat.

apartamente timișoara

Brașov: Prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi din Brașov a ajuns la 1.997 euro/metru pătrat, cu 4% mai ridicat decât cel din ianuarie 2023. Totuși, prețurile apartamentelor vechi au crescut accelerat, cu 14% față de aceeași lună a anului trecut, ajungând la o medie de 1.771 euro/metru pătrat.

apartamente brașov

Sibiu: În Sibiu, prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi a crescut cu 9% în luna ianuarie a.c. față de ianuarie 2023, ajungând la 1.432 euro/metru pătrat. În același timp, prețurile pentru locuințele vechi au avut creșteri mai temperate (+3%), ajungând la 1.485 euro/metru pătrat.

apartamente Sibiu

Constanța: În luna ianuarie 2024, apartamentele noi din Constanța au avut un preț de cerere de 1.727 euro/metru pătrat, cu 5% mai ridicat față de aceeași lună a anului anterior. În același timp, apartamentele vechi au avut prețuri medii de cerere cu 9% mai ridicate față de luna ianuarie 2023, ajungând la o valoare de 1.639 euro/metru pătrat.

apartamente Constanța

Oradea: Prețul mediu pe metru pătrat pentru apartamentele noi din Oradea a fost de 1.528 euro (în creștere cu 4% în ianuarie 2024 vs. 2023). Prețurile medii pentru apartamentele vechi au înregistrat o creștere rapidă, atingând un preț mediu de cerere de 1.464 euro/metru pătrat, cu o majorare de 14% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Apartamente Oradea

Craiova: În luna ianuarie 2024, prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi din Craiova a fost de 1.564 euro/metru pătrat (în creștere cu 9% în ianuarie 2024 vs. 2023), în timp ce prețul de cerere pentru cele vechi a fost de 1.507 euro/metru pătrat, cu 6% mai ridicat comparativ cu aceeași lună anului anterior.

apartamente Craiova

 

Parallax

Vizualizari
1167
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri