Claudiu Zamfir

Termene.ro: În general, profitabilitatea firmelor din România a crescut în 2020. Concedierea angajaților a adus profituri

Thumbnail

În anul 2020, marcat de pandemia COVID-19, profitabilitatea firmelor din România a crescut, în general, una dintre măsurile luate de companii pentru această creștere fiind concedierea de personal - se arată într-o analiză realizată de platforma de business intelligence Termene.ro, transmisă StartupCafe.ro.

Cifra de afaceri obținută la nivelul mediului de business a înregistrat în pandemie o scădere de aproximativ 1,7%, de la peste 1.518 miliarde de lei în anul 2019, la 1.492 de miliarde de lei în anul 2020, conform analizei, care ia în calcul toate companiile care au depus situațiile financiare în perioada 2018-2020.

Declinul vine după o perioadă de 10 ani de creștere continuă a acestui indicator, ultimul an de scădere fiind 2009, când economia s-a contractat din cauza crizei financiare. În anul 2018, valoarea generată a fost de aproximativ 1.375 miliarde lei, inferioară atât anului 2019 cât și anului 2020.

În analiza realizată au fost luate în calcul doar societățile care au depus situațiile financiare aferente perioadei 2018-2020, astfel încât datele și concluziile să fie reprezentative.

Creșterea anuală a veniturilor înregistrate de o companie ia în calcul inclusiv efectele inflației. Pe scurt, o inflație de 5% înseamnă că ce se putea cumpăra cu 100 lei în anul 2019 costă 105 lei în anul 2020. Astfel, la același produs vândut, o companie înregistrează un venit mai mare în anul 2020 comparativ cu anul 2019, lucru care poate da o falsă impresie de creștere. Astfel, în cazul de față, dacă se iau în calcul valori constante (excluzând, așadar, efectele inflației) scăderea înregistrată în anul 2020 comparativ cu anul 2019 este una chiar mai ridicată.

Totuși, chiar dacă veniturile cumulate ale companiilor românești au înregistrat o scădere în perioada analizată, nu același lucru este valabil despre profiturile obținute și despre profitabilitatea acestora.

Thumbnail

Sursa: Termene.ro

În pandemie, companiile românești au fost mai profitabile decât erau înainte de Covid-19 - constată acum platforma Termene.ro.

Profitul este valoarea absolută pe care o societate o înregistrează la finalul unui an, iar, în perioada analizată, acesta a crescut de la 88 miliarde lei în anul 2019, la peste 98 miliarde lei în anul 2020. Profitabilitatea a crescut de la 5,85% în anul 2019 la 6,57% în anul 2020, analizând companiile care au depus situațiile financiare în perioada 2018-2020.

“Afacerile devin mai profitabile atunci când sunt mai predictibile. Este evident faptul că anul 2020 a eficientizat activitatea mediului privat. Criza din anul 2008-2009 a creat mediului de afaceri românesc anticorpii necesari unei reacții mult mai bune când acesta s-a lovit de situația anului 2020”, remarcă Adrian Dragomir, co-fondator Termene.ro și Business Innovation Consultant.

Astfel, dacă înainte de pandemie, la fiecare 100 de lei încasați, o societate rămânea cu 5,85 lei, după începerea acesteia, eficientizarea activității coroborată cu măsurile luate a făcut ca firma să rămână cu 6,57 lei la aceeași sumă încasată. Anul 2018 este inferior anului 2019 din punctul de vedere al valorii absolute a profitului, dar superior din cel al profitabilității.

Care au fost costurile unei profitabilități ridicate

Creșterea profitabilității activității societăților românești a venit, totuși, cu niște costuri, detaliate în paragrafele următoare.

Doi dintre indicatorii cei mai relevanți ai unei companii sunt durata de încasare a creanțelor, respectiv durata de plată a datoriilor. Primul indicator arată cât de repede își încasează o societate banii de la clienții săi, pe când cel de-al doilea exprimă cât de repede își onorează datoriile către furnizori. Dacă în anul 2019 durata medie de recuperare a creanțelor a fost de aproximativ 72 de zile, anul 2020 a generat o creștere a acesteia cu peste o săptămână, ajungând la 81 de zile. Ca efect direct, și durata de plată a datoriilor a crescut cu peste 15 zile, de la 195 de zile în anul 2019 la peste 210 zile în anul 2020. În anul 2018, atât creanțele, cât și datoriile se recuperau, respectiv se plăteau în același interval ca în anul 2019.

 “Unul din motivele eficienței crescute a companiilor poate fi negocierea unor termene mult mai bune de plată a datoriilor, care a generat, pe întregul lanț de furnizori, o încasare greoaie a creanțelor. De altfel, anul 2020 a fost caracterizat de multe contracte renegociate, cele mai bune exemple fiind cele de închiriere spații”, afirmă antreprenorul Adrian Dragomir.

Peste 60.000 de angajați în minus

Thumbnail

Sursa: Termene.ro

Un alt mod prin care companiile și-au eficientizat activitatea poate fi reducerea numărului de angajați - mai constată acum Termene.ro.

Dacă la finalul anului 2019, mediul privat din România avea aproximativ 3,31 milioane de angajați, la finalul anului 2020 numărul acestora a scăzut la 3,25 milioane de angajați, mai puțini cu peste 63 mii de persoane.

Parallax

Vizualizari
816
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri