Raluca Abrihan

7 tendințe care vor influența afacerile în următorul an

Thumbnail

Criza COVID-19 a redefinit modul de funcționare al economiilor și al societăților, dar în același timp a stat la baza unui set de inovații ce s-au conturat în aceste condiții pentru decada următoare, este concluzia studiului Fjord Trends, lansat de Accenture Interactive.

Fjord Trends, ajuns la a 14-a ediție, arată că organizațiile vor identifica noi teritorii pe măsură ce adoptă noi strategii, servicii și experiențe pentru a veni în întâmpinarea nevoilor în continua schimbare.

„Istoria ne-a arătat că după câte o criză globală, începe o nouă eră a gândirii”, a declarat Mark Curtis, șeful rețelei de inovație și thought leadership la Accenture Interactive. „În fața noastră sunt o multitudine de posibilități. Unele sunt înfricoșătoare, altele incitante și toate sunt în mare parte neexplorate. Ce facem azi va defini restul secolului și este șansa noastră de a face lucrurile diferit.”

Cele șapte tendințe identificate de Fjord Trends 2021 care vor modela afacerile, comportamentul consumatorului și societatea sunt:

1. Schimbarea colectivă: Modul și locul în care ne trăim experiențele s-au schimbat în 2020. Cu toții am rămas cu un sentiment de strămutare pe măsură ce căutăm noi modalități și locuri de a face lucrurile de care avem nevoie. Modul în care lucrăm, cumpărăm, învățăm, socializăm, ne educăm și avem grijă de sănătatea noastră s-a schimbat pentru mulți dintre noi, iar brandurile trebuie să caute noi modalități și să ofere noi experiențe pentru a interacționa cu oamenii.

2. Inovație „Do-it-yourself”: Inovația este determinată de talentul oamenilor de a identifica soluții noi, uneori simple, la îndemână, pentru a face față situațiilor cu care se confruntă, de la cel care lucrează de acasă și folosește masa de călcat pe post de birou permanent, până la părintele transformat în profesor. Tehnologia joacă un rol nou – de facilitator pentru ingeniozitatea oamenilor, iar ca rezultat creativitatea strălucește. Platformele precum TikTok sau jocurile video sunt folosite de la politicieni la antrenori personali, pentru a organiza concerte și a transmite mesaje importante. Toată lumea dorește soluții mai bune, iar era în care se aștepta de un brand să vină cu soluții este în tranziție către una în care brandurile creează condițiile pentru inovare personală.

3. Doar tu ești echipa de vis: Cei care lucrează la distanță locuiesc acum la birou, ceea ce are un efect uriaș asupra contractului dintre angajator și angajat pornind de la numeroase situații care apar – de exemplu, cine decide ce îmbracă oamenii în propriile case în timpul unui apel video legat de serviciu sau cui revine responsabilitatea de a păstra dreptul angajaților la viață privată. Chiar și cu promisiunea unei vaccinări pe scară largă la orizont, a avut loc o schimbare permanentă în relația dintre oameni și munca lor și între angajatori și echipele lor. Viitorul nu va fi unic pentru toți – este de așteptat să apară o mulțime de variante alternative în privința serviciului.

4. Infrastructura fluidă: Deoarece modul în care oamenii achiziționează produse și relaționează cu serviciile s-a schimbat radical, organizațiile trebuie să regândească lanțul de aprovizionare, și modul în care folosesc activele fizice și să se concentreze asupra punctelor importante. Este nevoie ca firmele să își dezvolte agilitatea și reziliența, astfel încât să se poată adapta rapid la schimbări. Se așteaptă ca schimbările să continue în viitor, adesea determinate de sustenabilitate.

5. Nevoia de interacțiune: Oamenii petrec mult mai mult timp interacționând cu lumea prin intermediul ecranelor și, ca rezultat, au observat o anumită „uniformitate” cauzată de designul șablonat în experiențele digitale. Organizațiile trebuie să reconsidere designul, conținutul, publicul și interacțiunea dintre ele pentru a crea o emoție mai mare, o bucurie care să treacă dincolo de ecran.

6. Provocarea empatiei: Oamenilor le pasă de ceea ce reprezintă brandurile și de modul în care își exprimă valorile. Pandemia a scos la lumină multe sisteme nefuncționale sau inegale din întreaga lume – de la accesul la asistență medicală până la egalitate. Drept urmare, companiile trebuie să depună eforturi pentru a gestiona poveștile pe care le spun brandurile lor, să prioritizeze subiectele și comportamentele care contează cel mai mult.

7. Ritualuri pierdute și regăsite: Anularea și întreruperea ritualurilor – de la sărbătorirea unei zile de naștere la o înmormântare și tot ce este între ele – au avut un impact semnificativ asupra stării de bine colective. Această tendință este principala oportunitate pentru companii – aceea de a-i ajuta pe oameni să-și găsească sensul prin noi ritualuri care aduc bucurie și confort. Începe cu înțelegerea spațiului gol lăsat de un ritual pierdut și proiectarea lucrul potrivit pentru a lua locul.

Parallax

Vizualizari
1799
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri