Raluca Abrihan

Cine lucrează mai mult în pandemie, femeile sau bărbații - studiu

Thumbnail

Aproape 30% dintre femeile din România au lucrat mai mult de acasă, arată analiza unei companii de cercetare, în ce privește efectele pandemiei asupra angajaților români. Comparativ, doar 15% dintre bărbați au preferat acest sistem de lucru. Peste jumătate dintre femei (51,9%) spun că sarcinile gospodărești le revin în totalitate.

Telemunca a influențat și modul în care cele două sexe au abordat sarcinile gospodărești: doar 12% dintre bărbați consideră că acestea le revin în totalitate, spre deosebire de peste 51% dintre femei, arată o analiză realizată de Novel Research, la solicitarea Provident România.

Mai mult, în contextul pandemiei, 18% dintre acestea și-au asumat și mai multe responsabilități în casă.

Aceste decizii se reflectă în perioada efectivă de muncă – peste 54% dintre bărbați susțin că au lucrat mai mult de 8 ore pe zi, în timp ce majoritatea femeilor (56%) spun că au alocat sub 8 ore pe zi pentru activități profesionale.

Mai mult, 6% dintre ele au fost nevoite să lucreze noaptea, după ce au adormit copiii.

Femeile au căutat soluții la angajatori

Pentru a face față acestei perioade atipice, femeile au avut nevoie suplimentar de susținerea angajatorilor.

În ce privește așteptările angajaților români de la angajatorii lor, 31,3% dintre respondenții sondajului au pus pe primul loc oferirea unui echilibru între muncă și viață personală, astfel că 35% au ales să lucreze într-un interval orar în care au simțit atât că sunt mai productivi, dar și că își pot gestiona sarcinile gospodărești mai bine.

Per total, peste 43% dintre români au alocat mai mult timp îndatoririlor din casă, comparativ cu perioada pre-pandemie.

Studiul Novel Research a fost realizat în perioada 29 ianuarie – 4 februarie, pe un eșantion de 1.009 de persoane din mediul urban, cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani.

Parallax

Vizualizari
512
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri