Claudiu Zamfir

Telefoane SH Samsung și iPhone, disponibile în hipermarketuri Carrefour din România

Thumbnail

Recommerce Group România, fostul startup românesc fenix.eco, care vinde telefoane second hand recondiționate la prețuri convenabile, pătrunde și în hipermarketurile fizice Carrefour, printr-un parteneriat strategic anunțat miercuri, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.

Smartphone-urile recondiționate ale celor de la Recommerce Group pot fi găsite la vânzare atât în magazinul online Carrefour România, precum și în magazinele fizice din Băneasa, Orhideea (București), Botoșani, Brăila, Constanța, Târgu Jiu și Felicia (Iași). În aceste magazine sunt expuse în prezent șase modele de telefoane Apple și Samsung recondiționate.

În primul trimestru din anul 2022, distribuția va fi extinsă și către alte magazine Carrefour din România.

În 2020, startup-ul fenix.eco, preluat între timp de Recommerce, a pătruns și în hipermarketurile Auchan.

Grupul francez Recommerce Group, pionier european al recondiționării și vânzărilor de smartphone-uri second hand, a venit în România în anul 2021, cumpărând startup-ul românesc fenix.eco, care fusese deschis în aprilie 2020 de antreprenorii Grégoire Vigroux, Adrien Arnoux și Hector Destailleur.

Înființată în anul 2009, Recommerce vinde smartphone-uri recondiționate în 20 de țări din Europa. Compania este activă pe segmentele Business-to-Consumer și Business-to-Business și furnizează dispozitive recondiționate pentru consumatori, companii sau instituții.
     
În România, Recommerce vinde peste 20 de modele de smartphone-uri recondiționate și spune că acestea  „ajung la costuri cu până la 50% mai mici decât modelele noi”, având și garanție 12 luni.

Telefoanele SH vin și cu o varietate de accesorii noi, ce au la rândul lor o garanție de 12 luni.

Vincent Arnault (foto - dreapta), Director Achiziții & Supply Chain Carrefour România a declarat:

„Pentru noi, ca organizație dar și ca echipă, cel mai important este să privim întotdeauna către viitor, anticipând nevoile consumatorilor, cât și să considerăm sustenabilitatea planurilor noastre. Suntem mereu bucuroși să descoperim parteneri care împărtășesc viziunea noastră, iar Recommerce vine cu o ofertă excelentă pentru clienții noștri care doresc mai multe opțiuni ecologice sau accesibile în ceea ce privește smartphone-urile. Avem o întreagă platformă verde, axată pe transformarea plasticului într-o monedă de schimb, ca parte a economiei circulare - Punem Preț pe Plastic, și menținem această abordare ecologică în toate aspectele comerciale - de la coșurile pentru colectare selectivă în vederea reciclării din magazinele noastre până la ambalajele organice și ecologice pentru produsele noastre sau susținerea programului Rabla pentru echipamente electronice. Credem în viața continuă a produselor, prin activități de reutilizare, reciclare sau recondiționare”.

Grégoire Vigroux (foto - stânga), antreprenor, a adăugat:

„Am lansat start-up-ul nostru în aprilie 2021, cu obiectivul de a deveni liderii pieței de smartphone-uri recondiționate în Europa de Est. Vizăm o piață care cuprinde aproximativ 10 țări din regiune, începând cu România, și înregistrează vânzări anuale de peste 50 de milioane de telefoane. Parteneriatele cu retaileri de renume și puternici precum Carrefour România, care ne împărtășesc pasiunea pentru dezvoltare, cât și principiile de sustenabilitate, reprezintă cel mai rapid mod pentru noi de a deveni lideri regionali”.

Potrivit celor de la Apple, un telefon iPhone 12 cu o capacitate de 256 GB generează 85 kg de emisii de CO2, dintre care mai mult de 70 kg sunt atribuite numai producției sale. Potrivit unui studiu efectuat de Comitetul Economic și Social European, fabricarea unui smartphone nou necesită, în medie, 44 kg de materii prime provenite din 70 de materiale, pentru un produs finit a cărui greutate depășește rar 200 de grame, în timp ce un smartphone recondiționat poate reduce amprenta de carbon cu până la 30 kg.

Parallax

Vizualizari
492
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri