Claudiu Zamfir

Facebook și-a făcut supercomputer de inteligență artificială, să vâneze postările dăunătoare, în viitor

Thumbnail

Compania-mamă a Facebook, Meta, și-a făcut un super-computer pentru dezvoltarea de tehnologii de inteligență artificială, care să ajute în viitor firma să vâneze și să elimine automat conținutul dăunător de pe rețelele sale sociale.

AI Research SuperCluster (RSC), anunțat oficial luni de Meta, este considerat „unul dintre cele mai rapide supercomputere AI din lume. „Va fi cel mai rapid supercomputer AI din lume când va fi complet construit, la jumătatea anului 2022” - se laudă oamenii lui Mark Zuckerberg.

Compania care reunește Facebook, Instagram, WhatsApp și toate celelalte afaceri din jurul lor spune că deja cercetătorii săi au început să folosească supercomputerul pentru a antrena modele mari în natural language processing (NLP) și computer vision, cu scopul ca, în viitor să antreneze modele cu mii de miliarde de parametri.

În viitor, Meta își propune, printre altele, să dezvolte astfel sisteme de inteligență artificială capabile să identifice conținutul dăunător de pe rețelele sociale.

„Pentru a înțelege pe deplin beneficiile învățării autosupravegheate și ale altor modele bazate pe transformare”, cum ar fi „identificarea conținutului dăunător, va fi nevoie de formarea unor modele din ce în ce mai mari, complexe și adaptabile” - explică Meta.

De asemenea, compania-mamă a Facebook vrea să folosească modele complexe de AI atât pe actualele sale produse, cât și în dezvoltarea Metaverse-ului, marele său proiect de realitatea virtuală și realitate augmentată, pe care l-a anunțat recent.

 

Parallax

Vizualizari
1516
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri