Denisa Crăciun

Studiu: În pandemie, un sfert dintre tinerii între 18 și 24 ani la nivel mondial au rămas fără loc de muncă

Thumbnail

Aproape un sfert dintre tinerii cu vârsta între 18 și 24 de ani la nivel mondial, adică circa 325 de milioane de persoane, și-au pierdut locurile de muncă sau au veniturile diminuate din cauza pandemiei, potrivit unui raport.

În plus, pe termen mediu și lung automatizarea este următoarea amenințare, arată studiului „Reaching Yes. Addressing the youth employment and skilling challenge”.

Conform studiului, numărul tinerilor cu vârste între 15 și 24 de ani a crescut cu 30% între anii 1999 și 2019 și, în aceeași perioadă, rata de angajare în rândul lor a scăzut cu aproape 12%.

Dintre tinerii care sunt angajați, mulți se află în economia informală și ocupă locuri de muncă cu salarii mici, condiții de muncă periculoase și cu siguranța redusă. Aceștia au fost cei mai expuși pierderii locurilor de muncă în timpul pandemiei, potrivit raportului realizat de PwC, UNICEF și Generation Unlimited.

Dintre cei care au un loc de muncă formal, mulți sunt angajați pe poziții inferioare calificării lor pentru că nu au competențe aliniate cu nevoile angajatorilor sau pentru că oferta pentru pozițiile care li s-ar potrivi este prea mică.

Potrivit Institutului Național de Statistică, în trimestrul al doilea din 2021, rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) din România a fost de 22%, de aproape 3 ori mai mică decât rata de ocupare a populaţiei generale în vârstă de muncă (15-64 ani), de 62,4%.

„Există un decalaj între ceea ce oferă economia reală și competențele generațiilor care intră pe piața muncii. Situația riscă să devină mai complicată în contextul digitalizării accelerate care va necesita o pregătire tot mai sofisticată, însemnând competențe tehnice, dar și creativitate, comunicare, gândire critică și capacitate de a rezolva probleme. Atât sistemele de educație formală, cât și angajatorii au o misiune și o responsabilitate de a ajuta tinerii să se integreze pe piața muncii”, a spus Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.

Multe locuri de muncă care tradițional au fost ocupate de tineri riscă să fie automatizate, spune studiul, într-un ritm accelerat, iar fără programe educaționale, scăderea ratei de angajare și șomajul în rândul acestora pot avea implicații sociale mai largi prin creșterea polarizării, erodarea încrederii instituționale și generarea de tulburări sociale.

De asemenea, 63% dintre tinerii între 15 și 24 de ani de la nivel mondial nu au acces la internet acasă pentru a învăța cel puțin competențe digitale de bază.

Directorii generali din România, interesați de creșterea productivității prin automatizare

83% dintre directorii generali la nivel global au în plan creșterea investițiilor în digitalizare, potrivit raportului CEO Survey 2021. În același timp, 36% vor să crească productivitatea companiilor lor prin tehnologie și automatizare, ceea ce reprezintă mai mult decât dublul ponderii directorilor executivi care au spus același lucru în 2016.

Și în acest context, ei au în topul priorităților crearea unei forțe de muncă calificate, educate și adaptabile.

Procentul este și mai mare în România, unde peste 40% dintre directorii generali sunt interesați de adaptarea strategiei forței de muncă și de creșterea productivității prin automatizare și tehnologizare pentru a asigura competitivitatea propriilor organizații.

Aproape jumătate dintre directorii generali din România planifică creșteri de peste 10% a investițiilor în transformare digitală.

De asemenea, directorii generali din România spun că disponibilitatea abilităților cheie reprezintă o amenințare pentru dezvoltarea organizațiilor, 82% dintre ei declarându-se preocupați și extrem de preocupați de acest aspect.

Astfel, 39% dintre ei sunt interesați să asigure competențele necesare angajaților și să crească posibilitatea acestora de a se adapta la o realitate dinamică și incertă. De asemenea, 61% dintre liderii de organizații din România plasează pe locul trei în topul agendei de priorități a Guvernului dezvoltarea unei forțe de muncă pregătite, educate și flexibile.

Parallax

Vizualizari
575
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri