Adi Iacob

"Stories" pe Twitter? Compania cumpără producătorul unui soft de editare foto/video

Thumbnail

Twitter a cumpărat Chroma Labs, un startup care a dezvoltat un soft de editare pentru fotografii și videoclipuri destinate special pentru Instagram/Facebook Stories și Snapchat (fotografii şi videoclipuri prezentate într-un format slideshow, care se șterg automat după un anumit timp), scrie Engadget. Rămâne de văzut dacă după această achiziție Twitter va lansa o funcție pentru astfel de postări. 

Kayvon Beykpour, Twitter product lead, a anunțat într-o postare pe platforma de microblogging că angajații Chroma Labs se vor alătura echipelor de proiectare și inginerie ale rețelei de socializare.

Chroma Labs a anunțat, de asemenea, pe Twitter că își va stopa activitatea. Utilizatorii pot continua să folosească aplicația - Chroma Stories (doar dacă o ai deja instalată), însă nu vor mai exista funcții noi.

Chiar dacă aplicația nu va mai funcționa, reprezentanții startup-ului au explicat pentru TechCrunch că aceasta este o achiziție completă și nu doar o achiziție de personal. Angajații Chroma Labs se va alătura diviziei Twitter Conversations.

Cele mai recente teste pentru funcția Stories le-a realizat Spotify, care deja permite unor influenceri să posteze elemente video în playlisturile publice. Primul influencer care a testat funcția este vedeta de pe YouTube ― Summer Mckeen ― care are în prezent 2,33 milioane de abonați pe YouTube, 2,1 milioane de followeri pe Instagram și 126.455 de urmăritori pe Spotify.

Citește și 

Parallax

Vizualizari
132
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri