Raluca Abrihan

Ministrul de Finanţe: Statul ar putea intra în acţionariatul firmelor private pentru a le ajuta să iasă din criză

Thumbnail

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, spune că o propunere care să vină în sprijinul mediului privat pentru depăşirea crizei după ieşirea din starea de urgenţă ar fi investiţia directă a statului în firmele private.

Ministrul a declarat că ia drept exemplu măsuri folosite în ţări ca Elveţia sau Statele Unite, după criza economică din 2008.

"Ce probleme au companiile în perioada de criză? Multe dintre ele nu mai sunt bancabile. Indicatorii se înrăutăţesc şi nicio bancă nu mai vrea să îţi dea împrumut. Cum ajutăm aceste companii? Poţi să le ajuţi cu împrumut, cu garanţii, cu subvenţii sau să mergi ca partener o perioadă. În sensul de a cumpăra, de a investi, de a da cu împrumut, care se poate converti în acţiuni în viitor. Este o măsură pe care am văzut-o în SUA, Anglia, care ajută companiile să treacă peste această perioadă. Statul aduce lângă companie bonitatea statului, garanţia statului, dar nu numai printr-un instrument ci faptul că intră în acţionariat.

În SUA, când statul dă împrumuturi unor startup-uri merge pe acest principiu, partener, şi dacă iese profitabil amândoi câştigăm, dacă nu, pierdem amândoi", a declarat ministrul Finanţelor, la Digi 24.

Ministrul a mai adăugat că încă nu a are clare vehiculul prin care se va face o astfel acest lucru, dar că urmează să gândească un plan în acest sens.

Parallax

Vizualizari
952
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri