Denisa Crăciun

Un startup medical românesc fondat în 2020 atrage 250.000 EUR finanțare

Fondatorii startup-ului românesc MediNav

Un startup medical românesc atrage o investiție de 250.000 EUR pe care o va folosi pentru dezvoltarea produsului său, vânzări și marketing.

Startup-ul MediNav, fondat în 2020 de Adina Wanda Fiat (director general) și Adrian Cuzman (CTO), folosește inteligența artificială pentru a nota și extrage informații medicale structurate.

Growceanu, platformă de business angels, investește 80.000 EUR în startup-ul MedTech, în cadrul rundei în valoare de 250.000 EUR. Lead investor este OverKill VC, cu o investiție de 170.000 EUR.

Până în prezent, startup-ul a atras în total 350.000 EUR de la Cleverage VC, Overkill VC și investitori de tip angel.

„Suntem foarte încântați că prin această rundă de finanțare am accelerat dezvoltarea MediNav și am adăugat un grup fantastic de investitori în echipa noastră”, declară Wanda Fiat cofondator și CEO.

Startup-ul susține că folosește inteligența artificială pentru eficientizarea timpului pe care medicii îl petrec pentru a scrie rapoarte și fișe de evaluare ale pacienților.

Prin intermediul soluției AI, medicul dictează rezultatele evaluărilor, iar MediNav extrage datele relevante și le introduce structurat în raport.

MediNav spune că medicii radiologi care îi folosesc soluția economisesc cel puțin 40% din timpul de scriere al unui rezultat.

Asistentul MediNav funcționează pe laptop, tabletă sau smartphone fără să fie necesar un microfon dedicat.

Pentru 2023, startup-ul are în plan adaptarea produsului pentru cel puțin încă o limbă și extindere comercială în Germania și/sau America Latină.

De asemenea, urmărește extindere spre specializări mai complexe cum ar fi cardiologia și urgențele unde pacientul face mai multe investigații diferite în cadrul unui singur consult.

Parallax

Vizualizari
529
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri