Raluca Abrihan

Un startup de educaţie IT din Ungaria primeşte o finanţare de 3,5 milioane euro şi întră pe piaţa din România

Thumbnail

Codecool, un startup de educație IT din Budapesta, care a lansat acum 3 ani un model pentru formarea abilităților de programare și de soft skills, va intra pe piaţa din România, după ce a primit o finanţare de 3,5 milioane euro.

"În 12 luni, cursurile de programare oferite de Codecool te pregătesc să devii junior full-stack developer, indiferent de studiile și activitatea profesională anterioare", arată reprezentanţii startup-ului.

Majoritatea specialiștilor pieței și a directorilor de companii admit că în fenomenul de recrutare și cel de menținere a personalului au nevoie de o abordare complet nouă în sensul formării competențelor digitale. Codecool a recunoscut această nevoie în urmă cu 3 ani, când a lansat un model de business pentru a-i ajuta pe cei interesați de un rol în IT să deprindă abilități digitale și pentru a le asigura un loc de muncă.

Observăm că automatizarea și digitalizarea proceselor business afectează fiecare sector, de la producție și logistică până la vânzări și administrație, schimbare care necesită o forță de muncă echipată cu abilități digitale, nu doar în companiile de tehnologie, ci în toate industriile, fie ele de producție sau servicii. Creșterea companiilor din spațiul central și est european va fi definită de abilitatea acestora de a se adapta la ceea ce se numește transformarea digitală”, declară Balázs Vinnai, fondator Codecool.

Până acum, Codecool a instruit și a ajutat 400 de persoane fără experiență anterioară în sectorul digital să își găsească un job în domeniul IT, într-una dintre cele 100 de companii partenere. În acest moment, 500 de persoane studiază în 4 campusuri administrate de Codecool în Ungaria și Polonia. Numărul acestora va crește însă la 800 de studenți, pentru că rețeaua se va extinde pe piața din România. Compania va deschide un campus în București, cursurile fiind programate să înceapă în luna septembrie a acestui an, au anunţat reprezentanţii startup-ului.

”Conform estimărilor din industrie, pe piața din România există o penurie de aproximativ 50.000 de profesioniști IT. Tot aceste date spun că până în 2020, România va avea un număr de 140.000 de profesioniști în IT. Momentan, peste 60% din companiile românești IT&C văd în recrutarea de personal IT o provocare de business. Discuțiile derulate în ultimul an și jumătate cu jucătorii locali de pe piața de IT, dar și cu cei aflați în căutarea unui loc de muncă, ne-au oferit certitudinea că e nevoie de Codecool aici și că putem îmbunătăți situația angajatorilor și angajaților din sectorul IT”, crede József Boda, Co-Founder și CEO Codecool.

Finanţarea obţinuta de Codecool a fost, de 3,5 milioane euro, serie B, a fost oferită de Lead Ventures și Portfolion.

 

Parallax

Vizualizari
1462
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri