Raluca Abrihan
SmartDreamers, soluția tech de recruitment marketing automation, a fost desemnată câștigătoarea competiției “UiPath Automation Awards” - categoria Scale-up Automation, în cadrul celui mai important eveniment tech al anului, How To Web 2019.
Concursul a atras peste 100 de startup-uri din Europa Centrală și de Est, iar bătălia finală în cadrul categoriei a avut loc între SmartDreamers (România), Aggero (România) și Applica AI (Polonia).
În prima fază, cea a selecției pentru prezentarea de pe scena How To Web 2019, SmartDreamers a reușit să convingă juriul în legătură cu potențialul de schimbare a industriei de recrutare, prin introducerea automatizării și a conceptelor de marketing. Jurații au ținut cont de viziunea echipei, potențialul soluției tehnologice și nivelul de scalabilitate al acesteia la nivel global. Totodată, soluția SmartDreamers a fost apreciată pentru că vine în întâmpinarea nevoilor actuale din piața recrutării. În cadrul pitch-ului care a avut loc pe 30 octombrie la București, doi dintre co-fondatori, Adrian Cernat și Mihai Ceușan, au prezentat principalele avantaje pe care automatizarea le aduce în procesul de recruitment marketing și modul în care SmartDreamers sprijină eforturile de job advertising și employer branding.
“Suntem încântați de obținerea acestui premiu, în condițiile în care peste 100 de aplicanți din 12 țări s-au înscris în concurs, la ambele categorii. Faptul că juriul a votat soluția noastră de recruitment marketing drept câștigătoare este o dovadă a impactului pe care SmartDreamers îl va avea și pe viitor pentru companiile globale. Începând cu 2018, am făcut pași importanți în această industrie lucrând cu branduri ca L’Oreal și Siemens, iar planul nostru de a sprijini prin automatizare eforturile de talent acquisition și promovarea imaginii de angajator vor continua” a spus Adrian Cernat, CEO și co-fondator SmartDreamers.
“UiPath Automation Awards” a avut loc pe scena How To Web 2019, cuprinzând două categorii de concurs. Prima dintre acestea, Start-up Automation, a avut drept competitori în finală trei nume importante din industria startup-urilor: Bulletproof AI (Cehia), Edward.AI (Polonia) și Nifty learning (România). Competiția în cadrul acestei categorii a fost câștigată de echipa Edward.AI. La cea de-a doua categorie, Scale-up Automation, SmartDreamers va beneficia de o recomandare UiPath către 4 clienți internaționali ai companiei, suport tech, de marketing și oportunități de prezentare a produsului într-o serie de evenimente internaționale marca UiPath.