Un grup norvegian preia jumătate din firma românească SmartBill. Cei trei fondatori păstrează controlul startup-ului

Grupul norvegian Visma, evaluat la peste 8 miliarde de euro, intră în acționariatul SmartBill, preluând jumătate din companie. Fondatorii, Ioana Hasan, Radu Hasan și Mircea Căpățînă, păstrează controlul și se ocupă în continuare de dezvoltarea afacerii.

 
 

SmartBill și-a multiplicat de 5 ori business-ul în ultimii 4 ani, cu creșteri anuale de 50%, fiind liderul pieței de soluții financiar-contabile din România. Atragerea Visma în acționariat va facilita menținerea ritmului accelerat de creștere și dezvoltarea ecosistemului SmartBill, menit să îmbunătățească activitatea IMM-urilor din România.

„Am găsit în Visma partenerul ideal pentru a trece SmartBill la următorul nivel. Resursele și experiența lor ne vor ajuta să facem SmartBill și mai bun, să continuăm să inovăm și să facem viața antreprenorilor din România puțin mai ușoară.

 
 

Sunt foarte mândru de ce a ajuns SmartBill și vreau să le mulțumesc co-fondatorilor mei, Ioana și Mircea, investitorilor noștri, dar mai ales excelentei echipe pe care am creat-o, care a avut cel mai important rol în dezvoltarea noastră din ultimii ani.

Această tranzacție este și o confirmare a faptului că misiunea noastră de a deveni primul ecosistem software pt IMM-uri din România este pe punctul de a se îndeplini, dar și că soluțiile noastre de facturare, gestiune și contabilitate în cloud sunt la nivelul pe care ni-l dorim.

Nu în ultimul rând, aș vrea sa mulțumesc și clienților noștri, fără ei nu am fi ajuns aici. Avem o mulțime de surprize plăcute pentru ei în viitorul apropiat, e momentul perfect pentru a fi parte din ecosistemul SmartBill” - ne spune Radu Hasan, Co-Founder & CEO, despre tranzacție și despre planurile de viitor ale SmartBill.

SmartBill este un ecosistem software de business din România, având ca principal obiectiv automatizarea proceselor, transferul de date, precum și emiterea de documente, eliminând astfel munca manuală, redundantă, de reintroducere de date în diverse sisteme.

Un exemplu elocvent ar fi: informațiile unei comenzi dintr-un magazin online ajung până în balanța contabilă a ambelor părți, fără să mai fie introduse din nou, manual, în alte sisteme.

În plus, procesarea de extrase bancare și de borderouri de la firmele de curierat duc automatizarea și mai departe. Scenariile pot fi numeroase și variate, SmartBill adresându-se oricărui tip de afacere.

În 2016 startup-ul a primit o investiţie de 1 milion de euro din partea GECAD Group, condus de omul de afaceri Radu Georgescu, şi fondul local de private equity pentru creştere şi venture capital finanţat prin iniţiativa JEREMIE, Catalyst România, condus de Marius Ghenea.

“Am investit în excelenta echipă antreprenorială de la SmartBill în 2016 și ne bucurăm să vedem că business-ul a crescut de peste 5 ori de la momentul investiției și că o companie europeană foarte mare, strategică în domeniul tehnologiei și aplicațiilor de tip Software as a Service, a decis să investească în liderul pieței din România, SmartBill!” – Marius Ghenea, Managing Partner Catalyst Romania

Serviciile SmartBill sunt utilizate, în prezent, de peste 65.000 de clienți, de la PFA-uri, la companii mici și mijlocii, și până la multinaționale, din toate sectoarele de business, precum servicii și comert.

Peste 2 milioane de documente sunt emise lunar prin intermediul platformei, iar valoarea acestora depășește 4 miliarde de euro pe an.

Tranzacția a fost asistată de firmele de avocatură RTPR & Allen & Overy și Wolf Theiss și așteaptă aprobarea autorităților române.