Șeful HP a demisionat și a fost înlocuit cu un spaniol
Claudiu Zamfir

Șeful HP a demisionat și a fost înlocuit cu un spaniol

Thumbnail

Australianul Dion Weisler a demisionat din funcțiile de președinte și director general (CEO) al companiei americane de tehnologie HP, fiind înlocuit cu un manager spaniol din corporație.

Consiliul de administrație al HP Inc. l-a numit, joi, în unanimitate, pe spaniolul Enrique Lores în funcțiile de președinte și CEO, în locul lui Weisler, cu începere de la 1 noiembrie 2019.

Lores, care lucrează de 30 de ani la HP, este șeful diviziei de imprimante al companiei.

Dion Weisler a demisionat din cauza unei „probleme de sănătate în familia sa”, urmând să se întoarcă acasă, în Australia, potrivit unui comunicat emis de compania americană.

Mai departe, Weisler va colabora cu Lores pentru a asigura tranziția și va rămâne în companie până în ianuarie 2020. Astfel, Dion Weisler va continua să activeze în consiliul de administrație al HP până la următoarea adunare anuală a acționarilor.

HP a fost înființată în anul 1939, ca Hewlett-Packard, de către inginerii Bill Hewlett și David Packard. Firma a fost deschisă la Palo Alto, California, într-un garaj, devenit muzeu între timp.

În 2018, HP Inc. a avut venituri de 58 de miliarde de dolari.

Vizualizari
1285
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

Cookie Settings