Redacția StartupCafe.ro

Saloanele de frizerie, machiaj și coafor mizează pe sezonul de nunți și botezuri, de la 1 iunie 2021

Thumbnail

Digitalizarea saloanelor de înfrumusețare, frizerie, coafor și saloanelor cosmetice din Romania va accelera fiscalizarea și va contribui la eliminarea concurenței neloiale din industria de beauty afirmă co-fondatorul unei platforme de rezervări online pentru saloanele de beauty.

Piața locală este acum la 50% din capacitate pentru că pandemia a redus considerabil numărul de clienți ai saloanelor de înfrumusețare și barbershop din marile orașe ale țării.

Cel mai puțin afectate de pandemie au fost barber shop-urile și frizeriile, iar cel mai puternic lovite au fost serviciile de machiaj profesionist, unde cererea a scăzut cu până la 80%, constata Stailer.ro, o platformă de rezervări online pentru saloanele de beauty.

Sectorul, în care, potrivit estimărilor platformei digitale lucrează peste 37.000 de specialiști, organizați legal fie în PFA-uri, fie în SRL-uri, și-ar putea reveni odată cu 1 iunie 2021 când antreprenorii din industria de beauty așteptă relaxarea regulilor impuse prin prelungiri repetate ale stării de alertă mai ales în ce privește petrecerile în grupuri mari și evenimentele festive de familie, cum sunt nunțile și botezurile.

Activitatea ”la vedere” din multe saloane de înfrumusețare, redusă din pricina restricțiilor ar fi ajuns deja ”la un pas de colaps” și a fost concurată în această perioadă de munca la negru ”ajunsa la cote alarmante”, după cum avertizează unul dintre co-fondatorii Stailer.

Fiscalizarea industriei de beauty din România se va accelera, iar concurența neloială va fi eliminată prin transferul utilizatorilor în circuitul digital și prin posibilitatea de a face programări online la saloane și stiliști autorizați, spune antreprenorul Andrei Ursachi, CEO și co-fondator Stailer.ro.

”Digitalizarea poate limita din efectele devastatoare ale pandemiei asupra industriei de beauty, iar agregarea saloanelor într-un singur loc, pe o platformă care se adresează strict sectorului de beauty, va crește calitatea serviciilor și va oferi utilizatorilor să aleagă dintr-o gamă variată de servicii, să compare calificative și să aleagă cea mai potrivită ofertă.

În mod normal, stiliștii au un grad de ocupare de 70%, iar prin serviciile Stailer fondatorii companiei își propun să crească acest indicator cheie pentru antreprenorii din sectorul beauty spre 85-90%.

"Există trei tipuri de companii: cele care inovează, cele care se adaptează și cele care dispar. Istoria ne-a învățat că este necesar să ne adaptăm pentru a supraviețui.”

Sunt saloane înscrise pe platforma care primesc suplimentar până la 50 de clienți lunar din mediul digital. De asemenea, 100.000 de oameni accesează lunar platforma, iar cel mai popular stilist din comunitate are deja 48 de calificative, afirmă Andrei Ursachi.

Platforma de rezervări online pentru saloane de înfrumusețare a fost lansată în perioada restricțiilor cu o investiție de 150.000 de euro iar fondatorii susțin că aplicația este utilizată de 250 de saloane din cinci orașe: București, Cluj, Timișoara, Iași și Oradea.

Potrivit planurilor de extindere, platforma și-a propus să atragă saloane din toate orașele cu peste 150.000 de locuitori până la sfârșitul anului 2021 și să ajungă într-o primă etapă la 50.000 de membri, în funcție de evoluția pandemiei și de măsurile autoritălor privind distanțarea socială.

Aplicația vrea să atragă utilizatori din mediul urban interesați să facă online rezervările pentru servicii de înfrumusețare.

Parallax

Vizualizari
1689
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.59
Just for testing :

interaction: 0.75

popularity: 0.91

publishing: 3.11

expertise: 0.07

rating: 1.59

Articole publicate : 866
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri