Raluca Abrihan

Ce salarii au angajaţii Google: Cât câştigă IT-iştii sau managerii de marketing ai companiei

Thumbnail

Googe este cunoscută ca fiind una dintre companiile cu cele mai mari salarii dintre giganţii IT americani. Câți bani câștigă un inginer Google sau un manager de marketing pentru produse? Compania dezvăluie anual o parte dintre ofertele sale salariale pentru angajaţii care au nevoie de vize, iar BusinessInsider a publicat o parte dintre aceste oferte.

"Google dezvăluie ofertele sale salariale făcute angajaţilor care au nevoie de viză, în fiecare an. Business Insider a analizat peste 6.000 de cereri de viză pentru a afla cu cât îşi plătește Google o parte dintre angajaţi din zone precum hardware, software, juridic și multe altele", notează publicaţia americană.

Toate companiile americane trebuie să dezvăluie cu cât intenționează să-şi plătească angajaţii străini când aceştia solicită vize. Drept urmare aceste venituri se referă doar la câştigurile angajaţilor străini şi sunt doar salariile de bază nu şi posibilele bonusuri pe care le primesc cei care deţin şi acţiuni la Google.

Un inginer software i s-ar putea oferi şi 353.000 de dolari pe an, iar un inginer software care mai este şi vicepreședinte în companie poate primi chiar şi 475.000 de dolari pe an.

Lista BusinessInsider arată astfel: 

  • Inginer software (California): de la 100.000 de dolari la 353.000 de dolari
  • Director software şi ingineri mentenanţă site (California): circa 389.000 dolari
  • Inginer manager: 182.000 dolari – 260.000 dolari
  • Inginer date private (California): 120.000 dolari – 184.000 dolari
  • Dezvoltator de aplicaţii: 105.000 dolari – 189.000 dolari
  • Cercetător: 132.000 - 268.000 dolari
  • Inginer de date: 105.000 – 200.000 dolari
  • Ingineri designer de produs: 93.000 – 153.000 dolari
  • Analist de date: 84.000 – 162.000 dolari
  • Inginer de reţea: 81.500 – 187.000 dolari
  • Ingineri mecanică: 106.000 – 124.940 dolari
  • Manager de produs: 114.650 – 217.416 dolari
  • Inginer UX: 116.000 – 206.000 dolari
  • Cercetător UX: 102.000 - 206.000 dolari
  • Analist financiar: 100.000 – 175.000 dolari
  • Contabil: 106.000 – 146.000 dolari

Salariile inginerilor hardware diferă destul de mult în funcţie de statul în care lucrează, dar poate ajunge şi până la venituri de 243.000 de dolari pe an. Un astfel de inginer din California câştigă între 110.000 dolari şi 243.000 dolari, în timp ce în Illinois va câştiga între 93.000 şi 149.000 dolari pe an.

 

Parallax

Vizualizari
13892
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri