România: 47 de magazine din 17 localități acceptă plata cu bitcoin - Afaceri - StartupCafe.ro
Adi Iacob

România: 47 de magazine din 17 localități acceptă plata cu bitcoin

Thumbnail

România are un total de 47 de comercianţi din 17 localităţi care acceptă tranzacţii cu criptomoneda bitcoin, majoritatea fiind concentraţi în zona capitalei, arată datele coinmap.org.

Defalcat pe judeţe, Bucureşti-Ilfov are 15 comercianţi care acceptă bitcoin - cea mai mare densitate din ţară, scrie Mediafax. Bitcoin mai este acceptat în locaţii din judeţele Constanţa, Cluj (ambele cu câte patru comercianţi), Bihor (nouă comercianţi), Dolj şi Bacău (cu câte trei comercianţi), Braşov (doi comercianţi), precum şi în judeţele Alba, Hunedoara, Sibiu, Prahova, Buzău, Galaţi şi Iaşi (toate cu câte un comerciant).

Potrivit Forbes, oraşul din Europa cu cei mai mulţi comercianţi care acceptă tranzacţii cu bitcoin este Praga, având 148 de acceptanţi. Raportat la suprafaţă însă, Republica Cehă per ansamblu are o densitate destul de mare de comercianţi care acceptă această criptomonedă, existând localităţi mici cu câte 53 sau 25 de comercianţi care permit tranzacţiile cu Bitcoin.

Buenos Aires găzduieşte al doilea cel mai mare număr de comercianţi ce acceptă bitcoin (141), New York are al treilea cel mai mare număr (137), urmând San Francisco (117) şi Madrid (101).

Tranzacţii cu bitcoin mai sunt posibile în Londra (87 de comercianţi), Paris (83 de comercianţi), Seul (39 de comercianţi), Tokyo (79 de comercianţi) sau Montreal (71 de comercianţi).

Pe regiuni, cele mai mari densităţi de comercianţi care acceptă bitcoin ca monedă de schimb sunt în Europa, America de Nord şi America de Sud.

Un bitcoin se află, în momentul de faţă, la valoarea de 6.445 de dolari, cu 1.805 de dolari mai puţin decât pe 25 iulie, atunci când era cotat cu 8.250 de dolari - cea mai mare cotaţie după cea de la jumătatea lunii mai.

Parerea ta despre articol
Vizualizari
1286
Conţinut
Adauga comentariu
poza de profil
Ar fi interesant de stiut la ce paritate cu $ sunt acceptate aceste plati. In acest moment 1bitcoin= 6382$.
poza de profil
Demostene
Demostenos
La ce mai poate fi folosit un blockchain :)
https://wavesdesk.com/asset/FvLqYbMiF2rkXg1SSMqbbs6RqVDbbjsQaANNJCBzNV75
https://wavesdesk.com/asset/A3MuSxHBe5W8EfRM5KiCEJ13mJgmYtHtpZyZBnvLvPd4

And this is forever, like diamonds.

Atrage clienți noi

Google AdWords Express

Primești 200 de lei bonus pentru promovare online.