Adi Iacob

Peste 30% dintre români nu frecventează restaurantele din mall în contextul COVID-19: Studiu

Thumbnail

Pe fondul pandemiei, obiceiurile de consum s-au schimbat semnificativ în ultimul an, influențând, astfel, evoluția afacerilor din diverse zone de activitate. Dacă înainte de pandemie, doar 7% dintre oameni declară că nu mergeau niciodată la restaurantele din centrele comerciale, astăzi procentul a crescut la 32%, potrivit unui studiu despre comportamentul de consum al românilor privind restaurantele din mall.

90% dintre români sunt de părere că industria HoReCa a fost afectată în mare și în foarte mare măsură de contextul pandemiei, arată studiul realizat de Reveal Marketing Research. Acest lucru se reflectă, inclusiv, în frecventarea mai redusă a restaurantelor din mall.

Înainte de pandemie, cei mai mulți dintre români spun că le frecventau de 2-3 ori pe lună (19%), iar acum fac acest lucru mai degrabă o dată la câteva luni sau chiar mai rar (40%). 

Atunci când merg, totuși, la mall, în topul preferințelor românilor se numără:

  • restaurantele de tip fast-food (55%) 
  • restaurantele cu specific românesc (33%) 
  • cafenelele (20%)

Calitate vs. preț

Calitatea produselor este cea mai importantă în decizia de cumpărare de la restaurantele din centrele comerciale, fiind menționată de către 54% dintre oameni. Pe locul al doilea se afla preturile (41%). Un alt criteriu relevant pentru romani este gradul în care sunt respectate măsurile de siguranță împotriva COVID-19 în aceste localuri, fiind important 32% dintre aceștia.

Thumbnail

Pe lângă aceste criterii, studiul a urmărit și impactul promoțiilor asupra loialității consumatorilor. 40% dintre oameni afirma că alternează cam aceleași restaurante, în funcție de promoțiile pe care le au. Aceasta este o informație utilă pentru branduri, deoarece ele pot continua să comunice oferte pentru a atrage consumatorii, chiar și în contextul pandemiei.

O altă categorie la care brandurile trebuie să fie atente este cea a consumatorilor loiali, reprezentata de un sfert dintre români - 25% spun că obișnuiesc să cumpere mereu de la același local, indiferent de promoții. Astfel, restaurantele trebuie să identifice, prin studii de loialitate, care sunt acele elemente adiționale ce îi fidelizeaza pe oameni.

Thumbnail

Dacă înainte de pandemie, doar 7% dintre oameni declara că NU mergeau niciodată la restaurantele din centrele comerciale, astăzi procentul a crescut semnificativ. La un an de la izbucnirea pandemiei, 32% dintre români spun că nu frecventează deloc aceste restaurante, în special persoanele peste 55 de ani (65%). Restricțiile impuse în zonele cu grad ridicat de răspândire a virusului, precum și teama de îmbolnăvire din spațiile publice pot fi explicații pentru care mulți dintre români evită restaurantele din centrele comerciale.

Parallax

Vizualizari
372
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri