Raluca Abrihan

Un IT-ist român la Twitter: Cum e să lucrezi în SUA în timp de pandemie, izolare şi proteste

Thumbnail

La mijlocul lunii, mai şeful Twitter anunţa că angajaţii săi vor putea continua să lucreze de acasă "pentru totdeauna". Cum au primit angajaţii o astfel de veste, după multe săptămâni de izolare la domiciliu şi cum vede un român care lucrează de aproape 7 ani la reţeaua de socializare, devenită în ultimul timp "câmpul de luptă" al declaraţiilor lui Trump, munca din izolare la domiciliu.

Când am stat de vorbă cu Marius Stroe, zilele trecute, străzile din San Francisco abia ce se mai liniştiseră după un val de revolte ale protestatarilor, după un weekend cu multe incidente - magazine şi mall-uri vandalizate, explozii şi lupte în stradă.

El lucrează de acasă încă de la mijlocul lunii februarie când conducerea companiei i-a încurajat să facă asta. Câteva săptămâni mai târziu au intrat şi americanii în stare de urgenţă şi munca de acasă a devenit obligatorie.
"În primă fază ieşeam doar la cumpărături, abia din aprilie-mai am început să ies şi la plimbare, iar acum din cauza protestelor nu mai ies", povesteşte Marius.

Munca remote a fost destul de bine primită de mai toţi angajaţii companiei din Silicon Valley. "În principiu cred că mai toate schimbările care au avut loc în acest domeniu în perioada asta au fost bune, inclusiv munca remote. Până acum, eu n-am mai lucrat de acasă, dar constat că nu e rău. Cei care locuiesc la oraş sigur sunt mai sub presiune, ai mai puţin spaţiu de mişcare, dacă mai ai şi copii acasă e mai greu să şi munceşti şi să ai grijă şi de ei. Dar observ că cei care locuiesc în suburbii, în afara oraşelor, sunt mult mai relaxaţi. Avantajul meu este că mie îmi plac oraşele", mai spune Marius Stroe. Dar recunoaşte că din întâlnirile pe care le-a avut online cu colegii se pare că mulţi dintre ei locuiesc în zonele cu case şi grădini. Dar spune totuşi că munca de acasă este mult mai solicitantă, iar unul dintre motive este că eşti total conectat la ceea ce faci pentru perioade mai mari de timp, fără să ţi se distragă atenţia, cum se întâmplă adesea la birou.

Thumbnail

Este angajat la Twitter încă din 2013, după ce înainte a lucrat ca intern la Microsoft, Google şi Facebook. Este absolvent de Informatică, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca şi al Colegiului Naţional Ion C. Brătianu din Piteşti.

Acum, spune că Twitter i se potriveşte cel mai bine pentru că, "cu cât e mai mare compania cu atât eşti tu mai mic în companie. Iar Twitter este o companie mult mai mică în comparaţie cu Facebook ".

Lucrează la un proiect care i se pare suficient de provocator să-l mai ţină aici câţiva ani. "Proiectul este parte dintr un obiectiv care vrea să îmbunătăţească tool-urile pe care le folosim pentru a înţelege mai bine utilizatorii. Ideea este că trebuie să ai tool-urile necesare pentru a vedea cum foloseşte utilizatorul reţeaua de socializare, ce-i determină anumite acţiuni şi astfel să vedem cum să evaluam produsul (platforma de socializare) şi ce îmbunătăţiri mai trebuie să îi aducem. E ceva ce facem de multă vreme, nu e nimic nou, dar e foarte dezorganizat şi consumă mult timp.  De exemplu, analiştii de date petrec foarte mult timp în toate aceste instrumente, în loc să facă data science (cercetare pe analiza de date n.red.), iar noi vrem să îmbunătăţim aceste tool-uri prin care ei să îşi poată optimiza timpul. Noi creăm infrastructura care să fie folosita de aceşti analişti de date", explică românul de la Twitter.

Cel puţin acesta e planul, să mai rămână la Twitter atâta vreme cât simte că munca e suficient de provocatoare, chiar dacă primeşte des oferte de joburi. În prezent, spune că mai sunt cam cinci români care lucrează la Twitter, după ce mulţi dintre ei au plecat la Facebook, "mai exact la Instagram". Cât despre comunităţile de români care mai trăiesc în SUA, şi în special în San Francisco, unde locuieşte el, nu sunt chiar atât de unite ca cele din metropolele europene, mai ales din cauza distanţelor uriaşe de aici. Se întâlnesc uneori grupuri de români, dar în principiu doar în perioada sărbătorilor, de Paşte, de Crăciun.

Thumbnail

Foto: Străzile din San Francisco, după primul weekend de proteste

Chiar dacă îi place munca de acasă, spune că ar trebui totuşi clarificate nişte detelii cum sunt cele legate de timpul liber şi perioadele de concediu. În rest, corporaţia pare că a păstrat destul de mult din obiceiurile din perioada muncii de la birou. Spre exemplu întâlnire bilunare cu toţi angajaţii, întâlniri care aveau loc atât cu scopul de socializare, cât şi de a vedea care sunt strategiile şefilor. "Îmi plac foarte mult aceste întâlniri, vreau să văd cum vede leadershipul strategia", povesteşte Marius Stroe.

Cât despre proteste, spune că nu rezonează neapărat cu protestatarii atâta vreme cât violenţele par nu se alinieze cu motivul declarat al revoltelor. A fost departe de protestele din România din anii trecuţi, dar spune că în ciuda incidentelor din 10 august 2018, românii par mult mai paşnici, atât protestatari cât şi autorităţi, mai ales dacă ne gândim că în State există posibilitatea ca mulţi dintre protestatari să fie înarmaţi, iar asta ar putea duce oricând la escaladarea conflictului. Iar în ceea ce priveşte autorităţile, recunoşte că poliţia din SUA i se pare mult mai autoritară şi mai intimidantă. "N-am interacţionat niciodată cu poliţia de aici şi n-aş vrea. Sigur, sunt influenţat de ce am văzut în social media şi părerea mea se bazează probabil pe câteva excepţii", declară Marius.

Thumbnail

Foto: Străzile din San Francisco, după primul weekend de proteste

Legat de discuţiile aprinse din jurul declaraţiilor lui Trump pe Twiiter - mai ales momentul în care una dintre postările preşedintelui a fost ascunsă de reţeaua de socializare - subliniază dificultatea luării unor decizii cu privire la aceste  postări. "Sunt reguli legate de postări, reguli publice, pe care oricine trebuie să le respecte", spune Marius. Dar, aici vorbim de preşedintele SUA, nu de o persoană oarecare, aşa că cel mai probabil astfel de decizii precum înlăturarea unor postări ale lui Trump sunt discutate şi analizate la nivel de conducere a companiei. "Este destul de greu sa fii arbitrul mesajelor unei persoane alese de populaţie. Nu e deloc ablă sau neagră, aici mi se pare dificil.

Dar, în rest sunt şi la Twitter suborganizaţii care se ocupă de "sănătatea" conversaţiilor şi există şi algoritmi care fac asta (la fel care mai toate reţelele mari de socializare n.red)", adaugă Marius.

Twitter are circa 4.600 de angajaţi, compania a fost fondată în 2006 şi are peste 330 de milioane de utilizatori lunar.

Thumbnail

Foto: Bulevard în San Francisco, în perioada stării de urgenţă

Citeşte şi:

Statul California, luat separat, ar fi a șaptea cea mai mare economie a lumii. Suprafața este de 400.000 kmp, aproape dublu față de România, iar Silicon Valley reprezintă puțin sub 1% din întregul stat care are aproape 40 de milioane de locuitori. Cele mai frumoase locuri din ”The Golden State” sunt parcul național Yosemite, deșertul Death Valley, orașele Los Angeles și San Francisco și regiunea viilor din Napa Valley. Micile orașe din Silicon Valley nu sunt turistice, fiind vorba de una dintre cele mai dens locuite regiuni ale SUA, pline de mașini, parcări, autostrăzi, aglomerări de case și campus-uri tech sau universitare.

 
Parallax

Vizualizari
6976
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri