Claudiu Zamfir

Reprezentant al firmelor IT din România, după alegerea lui D. Trump: Sperăm să nu fie un război economic UE-SUA. E scenariul cel mai sumbru

von der leyen-donald trump.jpg

Edward Crețescu, președintele Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (ANIS), care are ca membre și companii IT cu capital american, și-a exprimat speranța că viitoarea Administrație Donald Trump nu va declanșa un război economic Uniunea Europeană - Statele Unite, acesta fiind „scenariul cel mai sumbru”, în opinia sa. 

„Urmează să vedem, în lunile următoare, care va fi planul noii administrații, pentru că este important să vedem ce au de gând să facă în relația cu Europa și cu industria în general și, în cazul nostru, cu industria IT. Știm că sunt multe companii IT cu capital american în România și, în primul rând, le mulțumim că au venit de atâția ani și contribuie la industria IT și la PIB-ul României. Și sperăm să nu fie, în cel mai rău caz,  un război economic între Uniunea Europeană și America, pentru că atunci vom avea de pierdut cu toții. Acesta este scenariul cel mai sumbru” - a declarat, joi, pentru StartupCafe.ro, Edward Crețescu. 

De asemenea, scenariul optimist, în care crede președintele ANIS, este ca președintele ales al SUA să înțeleagă foarte bine oportunitățile unei relații bune SUA-UE, datorită unei apropieri. 

„Un scenariu optimist pe care eu personal vreau să-l cred este că o să avem relații mai bune cu în următoarea perioadă, pentru că știm că există posibilitatea ca următoarea administrație americană să aibă alături o bună parte din Silicon Valley, din companiile IT din SUA, și astfel vor înțelege foarte bine partea economică și dificultățile și oportunitățile care sunt în relație cu Europa” - a adăugat președintele ANIS. 

Edward Crețescu speră că va avea o influență pozitivă și apropierea Administrației Trump de miliardarul tech Elon Musk. 

„Dânsul a contribuit foarte mult pentru dezvoltarea industriei IT globale. Nu uitați că Elon Musk este fondatorul Pay Pal plus al multor alte companii, inclusiv SpaceX, și controlează  compania Tesla. Sper eu că va avea un impact pozitiv. Recunosc că acum nu știu ce se va întâmpla și vom fi cu toții lipiți de televizoare, de declarațiile de pe platforma X, să vedem ce se va întâmpla. Pentru că, într-adevăr, există riscul posibil să avem un război economic, ceea ce nu ne dorim, și absolut clar va avea un impact major asupra IT-ului și asupra economiei României. Dar momentan prefer să fiu optimist” - a mai afirmat reprezentantul firmelor de software din România. 

Reamintim că republicanul Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din SUA, în fața democratei Kamala Harris, și urmează să revină la Casa Albă în ianuarie 2025. 

Parallax

Vizualizari
1298
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri