Raluca Abrihan

Revolut lansează funcționalitatea Co-Părinte pentru conturile Junior

Thumbnail

Conturile Revolut Junior vor putea fi administrate de o altă persoană, alături de părinte. Astfel, părintele sau tutorele legal care a creat inițial contul Revolut Junior poate adăuga o altă persoană care poate supraveghea contul Revolut Junior al copilului / copiilor.

Revolut Junior facilitează astfel conversațiile despre bani în familie și transformă educația financiară în muncă de echipă, susţin reprezentanţii companiei.

Utilizatorii de conturi Premium și Metal vor beneficia de noua funcționalitate ”Co-Părinte” gratuit. Părintele care a creat contul Junior are posibilitatea de a invita un Co-părinte, care poate deține orice tip de abonament Revolut, inclusiv cel Standard. Co-părintele poate să fie orice membru al familiei, tutore sau persoana responsabilă cu îngrijirea copilului din punct de vedere financiar.

Părinții sau tutorii pot utiliza Revolut Junior cu scopul de a îi învăța pe cei mici obiceiuri sănătoase cu privire la gestionarea banilor, de la o vârstă fragedă. Ambii administratori ai contului Junior pot folosi funcționalitățile “Sarcini”, pentru ca cei mici să înțeleagă valoarea banilor, “Obiective” pentru a îi învăța să economisească și “Alocație săptămânală” pentru a învăța să își gestioneze banii săptămânal. De asemenea, ambii administratori ai contului vor avea vizibilitate completă asupra contului Revolut Junior al copilului.

Pentru a desemna un Co-părinte, este nevoie ca administratorul principal al contului să acceseze secțiunea Junior a contului său Revolut și să trimită link-ul pentru a invita un Co-părinte, aflat în josul paginii.

Top cinci sfaturi oferite de Revolut Junior despre cum poate fi stimulată educația financiară într-un mod distractiv

  1. Împreună, ca o familie: Creează un obicei de a discuta periodic despre educație financiară împreună cu partenerul și copiii, precum și de a răspunde la întrebările despre bani.

  2. Stabilește-ți propriile obiective: Este foarte util ca învățarea să înceapă de la o vârstă fragedă. Astfel, copiii vor înțelege cum să economisească pentru atunci când vor deveni adulți. De exemplu, dacă cel mic își dorește mult o jucărie nouă, încurajează-l să își creeze un “Obiectiv” în aplicația lui Junior pentru a îl ajuta să economisească mai repede și constant. Părinții pot și ei contribui la “Obiectiv”, iar copiii pot alege să aloce bani din alocație sau prin finalizarea sarcinilor create de părinți. În acest fel cei mici învață să fie independenți financiar, în deplină siguranță, sub supravegherea părinților.

  3. Oferă mai multe informații: Arată-i celui mic cum funcționează și aplicația ta Revolut și ajută-l să înțeleagă cum o administrezi tu

  4. Prețuiește-ți bunurile: Cere-i copilului tău să îți arate care sunt lucrurile pe care le consideră cele mai valoroase și apoi întrebă-l care este motivul pentru care le-a ales. Explică-i apoi importanța lor în funcție de ce e cu adevărat relevant pentru ei, nu comparând cu ce au prietenii.

  5. Banii contează: Instigă celui mic curiozitatea de a trece prin lista cheltuielilor pe care le-a făcut din aplicația lui Revolut și folosește acest prilej pentru a îl face să realizeze care dintre cumpărături au meritat și care nu.

Revolut Junior se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani și oferă un cont pe care copiii îl pot folosi sub îndrumarea părinților sau tutorilor. Peste 270.000 de copii dețin astăzi conturi Revolut Junior, iar produsul a fost lansat recent în Australia și va fi lansat în Singapore și Japonia în viitorul apropiat.

Parallax

Vizualizari
836
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri