Denisa Crăciun

Un producător român de inputuri agricole investește 6 milioane lei într-un laborator propriu de cercetare

ajutoare pentru fermieri

Un producător român de inputuri agricole ecologice anunță marți, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro, că finalizează prima etapă a unui laborator de cercetare și multiplicare microorganisme pentru agricultură, în urma unei investiții de 3 milioane lei.

Laboratorul este situat în incinta fabricii de inputuri din Filipeștii de Pădure, deținută de Norofert, companie listată la Bursa de Valori București pe piața AeRO (simbol bursier NRF).

„Laboratorul de cercetare și multiplicare microorganisme este dotat cu echipamente de ultimă generație și permite realizarea unor cercetări complexe a proceselor de multiplicare a microorganismelor. Cercetarea și dezvoltarea de produse noi reprezintă pentru Norofert vectorul principal de creștere pe termen mediu și lung, cel mai puternic diferențiator într-o piață europeană în care marea majoritate a producătorilor nu au un departament de cercetare în companie. Astfel, un element cheie pentru investiția în laborator este și adresabilitatea sa internațională”, spune Vlad Popescu, președintele Consiliului de Administrație, Norofert. 

„Acest laborator are capacitatea nu doar de a produce materii prime necesare fabricii, ci și de a comercializa tulpini de microorganisme în formă lichidă sau solidă, cu tehnologii adaptate cerințelor piețelor locale și internaționale”, susține compania românească.

Prima etapă a proiectului marchează finalizarea construcției unui laborator de dimensiuni medii, reprezentând un spațiu tehnologic avansat și echipat, în care compania a investit 3 milioane de lei. Etapa a doua a proiectului va începe spre finalul anului 2024, iar valoarea totală a investiției se va ridica la peste 6 milioane de lei.

Parallax

Vizualizari
180
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri