Claudiu Zamfir

Procesatorul de plăți online PayU România, cumpărat de israelienii de la Rapyd

payu

Procesatorul de plăți online PayU România, fondat de antreprenorul român Radu Georgescu, urmează să fie vândut, de către actualul proprietar, companiei fintech israeliene Rapyd, în cadrul unei tranzacții mai ample, care totalizează 610 milioane de dolari.

PayU România a fost fondat în anul 2004, sub numele de Gecad ePayment, de către Radu Georgescu. În 2010, Georgescu a făcut exitul din acest business, pe care l-a vândut procesatorului internațional de plăți PayU, afacerea din România fiind brand-uită astfel PayU România. PayU aparține companiei Prosus, un vehicul investițional în care sunt grupate mai multe afaceri online ale fondului de investiții sud-african Naspers, care deține și business-urile de comerț online românești eMag și Autovit.ro, precum și OLX.

Acum, Prosus a anunțat că vinde, pentru 610 milioane de dolari, business-ul PayU din peste 30 de țări, inclusiv România. Vorbim de operațiunile procesatorului de plăți din Europa Centrală și de Est, Africa, America Latină.

„Anunțul comunicat astăzi este o dovadă a muncii și investițiilor făcute de echipa noastră pentru a construi PayU GPO ca furnizor de plăți proeminent” - a declarat CEO-ul PayU GPO, Daniel Cohen, într-un anunț postat online de PayU România.

Cumpărătorul platformei PayU, compania de plăți Rapyd, a fost fondat, sub numele de CashDash,  în Israel, în anul 2015, de către antreprenorii Arkady Karpman, Arik Shtilman și Omer Priel.

Tranzacția este condiționată de anumite aprobări ale autorităților de reglementare.

Parallax

Vizualizari
1650
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri