Raluca Abrihan

Cum îşi motivează firmele angajaţii de sărbători

Thumbnail

6 din 10 angajatori vor acorda prime de sărbători angajaților, iar peste 65% dintre ei se gândesc să organizeze petreceri de Crăciun, arată rezultatele unui barometru de opinie realizat de o firmă de consultanță.

Potrivit rezultatelor barometrului realizat de firma de consultanță Frames și cea de traininguri și evenimente corporate TrainYourBrain, la care au participat peste 500 de respondenți din tot spectrul economic (oameni de afaceri, manageri din companii, responsabili HR etc), sărbătorile de sfârșit de an – Moș Nicolae, Crăciunul și Revelionul - au devenit extrem de importante pentru majoritatea companiilor din România.

Întrebați în ce măsură aceste evenimente afectează viața companiilor, peste 70% dintre respondenți au indicat răspunsul ,,în mare măsură’’, asociind aceste evenimente cu o serie de momente speciale dedicate angajaților.

Astfel, la întrebarea: ,,Aveți în plan organizarea unor evenimente speciale, în cadrul companiei, de sfârșit de an?”, peste 65% dintre respondenți au răspuns afirmativ, iar 11% au indicat răspunsul ,,posibil’’.

Cei mai mulți dintre cei intervievați (65%) au indicat petrecerea de Crăciun drept principalul eveniment din viața companiei în această perioadă, urmat de petrecerea pentru copii (16%), team building-ul (12%) și ieșirea cu colegii în oraș (7%).

Thumbnail

CINE IA PRIME DE SĂRBĂTORI ÎN 2018

Dincolo de evenimentele speciale de sfârșit de an, Barometrul Frames&TrainYourBrain a atins și lista beneficiilor acordate angajaților.

Întrebați dacă vor acorda prime de sărbători angajaților, 60% dintre cei chestionați au răspuns afirmativ, 23% au indicat răspunsul ,,posibil’’, în timp ce 17% au răspuns negativ sau au refuzat să se pronunțe.

Din cadrul celor care au declarat că vor acorda prime de sărbători, marea majoritate lucrează în sectorul de stat, în retail, în domeniul bancar, asigurări, software, HR, telecom, pharma, servicii financiare și industria auto, iar dintre cei care au indicat răspunsul ,,posibil’’, cei mai mulți activează în construcții, servicii către populație și activități de suport.

,,Analizând domeniile unde se vor acorda prime de Sărbători, reiese faptul că retailul și sectorul de stat sunt în prim-plan. Dincolo de mediul bugetar, unde decizia este administrativă, în retail este rezultatul unui an excelent de vânzări. Este interesant și faptul că pe lista celor care vor acorda prime de sărbători se află și firme care au performat nesatisfăcător în 2018, semn că fidelizarea și motivarea angajaților sunt prioritare”, afirmă Alexandru Bălțat, managerului TrainYourBrain.

Întrebați ce alte forme de premiere vor implementa în această perioadă, altele decât primele de sărbători, peste 50% dintre respondenți au indicat coșurile de produse tradiționale de Crăciun. Pe lista beneficiilor s-au mai aflat bilete gratuite la evenimente și spectacole, vouchere de discount la diverși retaileri, traininguri/participări la conferințe, vacanțe și călătorii etc.

Thumbnail

Parallax

Vizualizari
1559
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri