Denisa Crăciun

Piața IT din România a depășit 9 miliarde EUR (studiu ANIS)

Piata IT din Romania

Piața IT din România este în continuă creștere, astfel că de la un volum de 4,6 miliarde de euro în 2015, a ajuns la o valoare de 9 miliarde de euro în prezent, potrivit unui studiu al Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (ANIS).

Chiar și pe vremuri de pandemie, în anul 2020, piața de IT a continuat să se dezvolte și a înregistrat o creștere a volumului cu 1,1 miliarde de euro, conform raportului.

Totodată, segmentul IT are o rată anuală de creștere de trei ori mai mare, procentajul fiind de 15-17% pe an comparativ cu trendul general al creșterii economice din România, arată ANIS. 

„Observăm o continuă creștere a pieței de software și servicii în România, impactul sectorului IT în produsul intern brut național ajungând la 7%. Există speranțe foarte mari în ceea ce privește dezvoltarea suplimentară a acestui segment, prin intermediul marilor proiecte de digitalizare care urmează să fie implementate la nivelul economiei locale. Astfel, în următorii doi ani, valoarea pieței IT din România ar urma să depășească 12 miliarde de euro”, a spus Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS. 

Volumul pieței de telecomunicații are o creștere mai moderată: a ajuns de la 4,5 miliarde de euro în 2015 la 5,1 miliarde de euro în 2020. 

Și valoarea exporturilor din domeniul IT & servicii a crescut considerabil, de 2,5 ori în ultimii 5 ani. 

Astfel, de la cifra de 2,5 miliarde de euro, exporturile au ajuns la un volum de 6 miliarde EUR.

În plus, volumul exporturilor de servicii R&D (cercetare și dezvoltare) s-a triplat în același interval de timp, de la 200 la 600 de milioane de euro. 

Exporturile din domeniul telecomunicațiilor au înregistrat și ele o creștere de 35% în acest interval de timp.

Astfel, de la un volum de 566 milioane de euro, cifra a ajuns la 0,87 miliarde EUR. Estimările curente arată creșteri viitoare de 5% anual.

Aproape jumătate din piața de software și servicii din România aparține companiilor mari

  • Companiile mari, cu peste 250 de angajați, reprezintă 47% din totalul volumului de afaceri generate de industria IT în România (4 miliarde euro); 
  • De cealaltă parte, companiile medii (cu 50 – 250 de angajați) reprezintă 20% din volum (1,8 miliarde euro);
  • Cele mici (cu 2 – 49 de angajați) reprezintă 27% din volumul total al pieței (2,5 miliarde euro);
  • Întreprinderile micro (0 – 1 angajați) reprezintă în prezent 8% din volumul pieței (0,7 miliarde euro), iar în cazul acestora se înregistrează o creștere stabilă, de aproximativ 100 de milioane de euro anual. 

Aproape două treimi din volumul total al pieței este concentrat în:

  1. București (60%);
  2. regiunea Nord-Vest, cu precădere zona județului Cluj (18%);
  3. regiunea Vest (7%);
  4. Nord-Est (6%);
  5. Centru (5%);
  6. Sud (4%).

Totuși, există o scădere a ponderii Bucureștiului în total: Capitala a avut 64% din volumul pieței IT în 2015.

Pe de altă parte, Regiunea de Vest și-a dublat ponderea în total între 2015 și 2020.

Sudul este singura regiune a țării unde sunt înregistrate scăderi din ponderea totală a volumului pieței de software și servicii. 

Totodată, 64% dintre companiile IT au capital străin, iar 36% românesc.

Piața telecomunicațiilor este stabilă și dominată de companii mari.

Acestea dețin 84% (4,3 mld. euro) din capitalul total, iar restul este deținut de companii medii, cu 4% (200 milioane euro), de companii mici, cu 10% (500 milioane euro) și de micro-întreprinderi, care au 2% din totalul pieței (aproximativ 100 milioane de euro).

Piața telecom este puternic polarizată în București: 93% dintre companiile prezente pe piață au sediile aici.

Micro-întreprinderile IT sunt din ce în ce mai populare în România

În prezent, piața IT are 21.847 de firme, având o creștere cu 60%.

Dezvoltarea cea mai accentuată a avut loc în zona micro-întreprinderilor, unde a fost înregistrată o majorare cu 78% a numărului firmelor în ultimii 5 ani.

În sectorul telecom, pe de altă parte, sunt 1.965 de firme, o scădere cu 15% față de numărul companiilor active în 2015.

Numărul companiilor mari a rămas stabil, spre deosebire de cel al companiilor mici și mijlocii, care înregistrează scăderi. 

Sectorul de IT și servicii numără 147.000 de angajați, iar majoritatea (47%) sunt angajați ai companiilor mari de pe piața locală.

27% dintre lucrători sunt în companii medii și alți 21% în companii de dimensiuni mici.

În microîntreprinderi lucrează doar 6.525 de angajați.

La nivelul întregului sector, însă, există o creștere constantă a numărului de angajați, de aproximativ 8-9.000 pe an.

Sectorul telecomunicațiilor este mai mic, cu 40.000 de angajați, iar în acest segment s-a înregistrat un declin.

In ultimii 5 ani, numărul celor care lucrează în această industrie a scăzut cu 10%. 

Capitalul uman din cele două industrii este unul valoros. În ceea ce privește angajații din segmentul de IT și servicii, fiecare produce aproximativ 60.000 de euro anual, iar tendința e de creștere.

Productivitatea în sectorul telecom este chiar mai mare, ajungând la 100.000 de euro pe an.

3 din 4 angajați în sectorul IT au studii universitare

Numărul specialiștilor IT din economie e mai mare de la an la an, cu o rată de creștere constantă, de aproximativ 8-9.000 de angajați anual, aceasta fiind corelată cu numărul de absolvenți de facultăți de profil. 

Cea  mai mare parte a specialiștilor IT din România (76%) are studii universitare.

Restul de 48.000 de lucrători au doar studii preuniversitare.

Diferența de gen rămâne în continuare semnificativă în piața IT&C din România.

Doar 26% din totalul angajaților în această industrie sunt femei (53.000).

În privința vârstelor, 47% (95.000) dintre angajați au între 16 și 34 de ani, iar în intervalul 35 – 75 de ani se află 53% dintre aceștia (108.000). 

Studiul ANIS analizează volumul și structura pieței IT din România, evoluția numărului de companii și de angajați, valoarea investițiilor, dar și capitalul uman și educația în tehnologie. ANIS are peste 175 de membri: atât companii mici, cât și multinaționale, firme cu capital românesc sau străin, cu sedii în toate marile centre IT din țară.

Parallax

Vizualizari
4877
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri