Raluca Abrihan

Valoarea fuziunilor şi achiziţiilor din România, în scădere. Cea mai mare tranzacţie din acest an - un startup românesc

Thumbnail

Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a atins valoarea de 258 milioane de euro în primele trei luni ale acestui an, cu 35,66% mai puţin decât cele 401 milioane de euro din aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor furnizate luni de firma de consultanţă şi audit Deloitte România, citate de News.ro.

În cazul în care sunt adăugate tranzacţiile cu valoare necomunicată, totalul pieţei este între 500 şi 600 milioane euro, la fel ca în perioada similară a anului trecut, conform estimărilor Deloitte.

“După finalul anului 2017, care a reprezentat un record, activitatea de fuziuni şi achiziţii a debutat lent, însă rămânem optimişti în ceea ce priveşte evoluţia din acest an a pieţei de M&A. Am contabilizat o singură tranzacţie cu o valoare anunţată oficial de peste 100 milioane de euro în acest interval, comparativ cu cinci în ultimul trimestru din 2017”, a spus partener consultanţă fuziuni şi achiziţii, Deloitte România, Ioana Filipescu.

În total, au fost anunţate 19 tranzacţii în primul trimestru din acest an, inclusiv cele a căror valoare nu a fost anunţată oficial. În perioada similară din 2017 erau anunţate 30 de tranzacţii, potrivit Deloitte.

“Finanţarea în serie B prin care start-up-ul românesc UiPath a atras trei dintre cele mai puternice fonduri din sectorul de tehnologie din lume a creat primul unicorn din sectorul de IT din România, o premieră pentru mediul local de business, care a pus definitiv România pe harta marilor investitori specializaţi în tehnologie. UiPath, companie cu o evoluţie fulgerătoare, confirmă ascensiunea sectorului IT, vedeta economiei româneşti din ultimii ani. Ne aşteptăm să vedem şi în viitor numeroase alte tranzacţii în acest domeniu, unde numărul start-up-urilor este în creştere“, a mai spus Ioana Filipescu.

Analiza Deloitte exclude tranzacţiile cu o valoare mai mică de 5 milioane de euro, iar în primul trimestru al acestui an au fost anunţate un număr semnificativ de tranzacţii sub acest nivel.

Cea mai mare tranzacţie din primul trimestru 2018 a fost finanţarea în serie B acordată de către Accel, Capital G şi Kleiner Perkins Caufield & Byers startup-ului românesc UiPath specializat în dezvoltarea de soluţii pentru automatizarea proceselor interne cu ajutorul roboticii - 153 milioane dolari.

Tranzacţia marchează o premieră pentru sectorul de IT, UiPath devenind primul unicorn românesc, un startup a cărui evaluare a depăşit un miliard de dolari, potrivit Deloitte.

A doua tranzacţie este achiziţia de către Unilever a producătorului de îngheţată Betty Ice, la finalul unei proceduri competitive de vânzare, valoarea nefiind comunicată oficial.

UiPath, primul “unicorn” românesc, îşi deschide centru de dezvoltare la Washington şi aduce la conducere un fost şef de la Microsoft

Parallax

Vizualizari
416
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri