Flavius JAKUBOWICZ

Munca de acasa sau de la birou: 4 tendințe care vor influența job-urile din companii, în 2021

Thumbnail

Probabilitatea să ne întoarcem la munca de birou cu normă întreagă este foarte mică iar companiile vor fi nevoite să adopte un model hibrid: un amestec de muncă la distanță și de la birou care a devenit deja ideal pentru mulți angajați. Flavius Jakubowicz, consultant specializat în fiscalitate și resurse umane inventariază patru tendințe ce ar putea influența recrutările din companii, în 2021. (Redacția Startupcafe.ro.)

În 2021, piața muncii va reveni la starea de frenezie din anii precedenți, iar recrutarea și mișcările de personal se vor aplifica, de asemenea. După o perioadă de încetinire a procesului de recrutare, cauzat de starea de incertitudine produsă de criza pandemică, se pot observa semne că, în multe domenii ale economiei, acesta va reveni la niveluri similare cu cele din trecut. 

Pe măsură ce lumea își revine din pandemia COVID-19, modul de lucru se va schimba, îndreptându-se către modul de lucru hibrid, o combinație între munca de la distanță și munca la birou.
În acest context, piața muncii din România va fi influențată de câteva aspecte.

Rolul managerilor de HR se va consolida și mai mult. Criza sanitară a însemnat și o criză organizațională pentru multe companii din România. 
Adaptarea programului de lucru, acordarea șomajului tehnic, munca la distanță cu toate implicațiile de ordin organizatoric și IT&Security, măsurile sanitare de prevenție, planurile de dezvoltare profesională, comunicarea internă și multe altele au fost responsabilitatea departamentelor de resurse umane. 
Dacă până acum HR-ul era un departament cu rol de suport fundamental pentru organizație alături de cel financiar, de acum înainte el are și un rol transformațional.

Întoarcerea la munca de birou nu se va realiza complet și dintr-o dată. Pandemia a schimbat în totalitate locul și modul în care lucrăm și probabilitatea să ne întoarcem la birou cu normă întreagă este foarte mică. 
Un «model de lucru hibrid» – un amestec de muncă la distanță și de la birou a devenit deja ideal pentru mulți. 
Stabilirea unor acorduri în ceea ce privește locurile și flexibilitatea programului de lucru vor avea avantaje atât pentru angajați cât și pentru companie. 
Companiile vor trebui să preîntâmpine presiunile pe care unii angajați le pot simți și să se asigure că oamenii își pot exercita dreptul de a se deconecta.

Birocrația va scădea semnificativ atât la stat cât și în sectorul privat. Perioada de restricții impusă de pandemie a reprezentat un test pentru instituțiile de stat. 
A devenit evidentă nevoia unei infrastructuri IT dar și a reducerii birocrației în condițiile în care o bună parte dintre angajații de la stat pot lucra de acasă. 
Marea problemă a angajaților de la stat este că aceștia nu doresc ca sistemul guvernamental să se digitalizeze și debirocratizeze pentru că astfel ar fi eliminate multe procese amorfe, iar multe posturi ar putea fi desființate. 
Infrastructura deficitară a marcat sistemul de învățământ unde aproximativ un milion de copii nu au avut acces la educație pe o perioadă îndelungată ca o consecință a necesității închiderii școlilor. 
Pe de altă parte, sistemul privat de învățământ a fost cu un pas înainte. 
Tot în privat, companiile au fost nevoite, anul acesta, să experimenteze, constrânse de împrejurări, practici Agile sau Lean Six Sigma, fiind nevoite de asemenea, să testeze și să dezvolte simultan servicii sau produse pentru a rămâne active în lunile de restricții.

Vor fi prioritizate starea mentală a angajaților și pachetele de beneficii medicale. Mulți angajatori au introdus diferite pachete de suport pentru angajați, aducând astfel sănătatea mentală în prim plan, un lucru care adesea a fost trecut cu vederea anterior pandemiei.
Meditațiile sau cursurile de fitness online dimineața vor continua pe tot parcursul anului 2021 în companiile care le-au introdus și unde au avut succes. 
 

Parallax

Vizualizari
564
Conţinut
Parerea ta despre articol
0.788
Just for testing :

interaction: 0

popularity: 2.6

publishing: 0.67

expertise: 0

rating: 0.788

Contabilitate
Flavius este Partener Executiv in cadrul JASILL, o companie de consultanta fiscala si contabilitate, ce ofera servicii profesionale antreprenorilor si companiilor mari care au nevoie de indrumare.
Articole publicate : 2
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri