Raluca Abrihan

Microsoft investeşte milioane de dolari într-un startup care vrea să prindă hackeri

Thumbnail

Microsoft a investit 6,2 milioane de dolari într-un startup de securitate ce-i identifică, îi localizează şi îi opreşte pe cei care fac atacuri cibernetice. Fondatorul startup-ului a fost premiat în urmă cu câţiva ani de FBI.

Hyas, startup înfiinţat în 2014, în Canada, ajută la localizarea hackerilor şi pe pliţişti să-i prindă, notează Fortune.

Firma a fost fondată de Chris Davis, un antreprenor aflat la al treilea business şi care în 2013 a fost premiat de FBI, primind o distincţia de excelenţă (Award for Excellence), după ce a ajutat la identficarea unei retele de boţi care lansau atacuri cibernetice şi a celor care controlau reţeaua.

De asemenea, softul creat de acest startup poate fi folosit de firme pentru a-şi identifica breşele de securitate din sisteme.

“Dincolo de faptul ca Hyas ajută la combaterea ameninţărilor atacatorilor cibernetici şi la identificarea şi prinderea lor, în timp, startup-ul ar putea ajuta la curăţarea internetului de astfel de probleme”, spune Matthew Goldstein, partener al M12, fondul de investiţii al Microsoft care a finanţat startup-ul Hyas.

Atacurile cibernetice reprezintă un business bun (pentru hackeri): Dacă 2017 a fost anul atacurilor de tip ransomware, 2018 va fi, cel mai probabil, anul minării de criptomonede. Cercetătorii AdGuard arată că peste 500 de milioane de calculatoare sunt folosite pentru minarea criptomonedelor fără ca posesorii acestora să știe. Minarea criptomonedelor le oferă hackerilor posibilitatea de a câștiga mai mult și mai subtil decât printr-un atac de tip ransomware.

Numărul utilizatorilor de Internet atacați cu software de mining de cripto-monede a crescut de la 1,9 milioane, la 2,7 milioane în numai un an. Statisticile pe ultimele 24 de luni arată că aceste programe vizează în special piețele în curs de dezvoltare, potrivit Kaspersky Lab.

Parallax

Vizualizari
896
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri