A.M.

Microsoft cumpara LinkedIn cu 26 miliarde dolari

Imagine principala
Microsoft cumpara LinkedIn cu 26 miliarde dolari

Microsoft a anuntat, luni, achizitia retelei profesionale LinkedIn pentru suma de 26,2 miliarde dolari, adica 196 dolari per actiune. Tranzactia inseamna, pe de o parte, intrarea Microsoft si in zona de retele sociale, dar si o potentiala noua piata pentru serviciile sale dedicate companiilor. Potrivit companiei, este vizata integrarea LinkedIn cu servicii cloud precum Office 365.


Pentru Microsoft, noteaza TechCrunch, LinkedIn era o piesa lipsa in strategia companiei de a oferi mai multe servicii companiilor mari, cu atat mai mult cu cat va avea acces la peste 433 milioane de utilizatori. Totodata, Microsoft preia si Lynda.com, una dintre cele mai mari platforme educationale bazata pe tutoriale video.


Acesta nu este primul pas facut de Microsoft in zona de retele profesionale. In 2012, Microsoft a mai achizitionat Yammer pentru 1,2 miliarde dolari, o platforma de colaborare si comunicare pentru angajatii unei companii, dar si pentru clientii lor.


LinkedIn este o platforma prezenta in peste doua sute de tari si are peste 105 milioane utilizatori activi in fiecare luna, la care se adauga si o baza consistenta de anunturi de angajare, de peste sapte milioane, de altfel si principalul canal de monetizare.

In 2015, LinkedIn a incasat doua miliarde de dolari din anunturi raportat la incasari totale de 3 miliarde dolari.


In ceea ce priveste dezvoltarea ulterioara a platformei, LinkedIn isi va pastra brandul si principalul produs, dar va fi integrata in segmentul de procese de business si productivitate al Microsoft, iar actualul CEO al companiei, Jeff Weiner, il va avea sef direct pe Satya Nadella, CEO-ul Microsoft.


Printre planurile enuntate de Nadella, se numara integrarea serviciilor Office 365 si Microsoft Dynamics, cel de-l doilea fiind o platforma de tip CRM, de management al resurselor, inclusiv financiare si operationale, dar si al clientilor, ce se adreseaza atat companiilor mari, cat si celor mici si medii.


Parallax

Vizualizari
30
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri