Denisa Crăciun

Mere de Voinești, în marile lanțuri de magazine din România

Thumbnail

Bazinul pomicol Voinești încheie un parteneriat cu o cooperativă agro-alimentară din România și va livra lunar 150 de tone de mere, care urmează să fie vândute în marile lanțuri de magazine din țară.

Din ianuarie 2022, bazinul pomicol Voinești face parte din Cooperativa Țara Mea, care a cultivat deja legume românești împreună cu producători din bazine cunoscute din țară, precum Vidra, Lungulețu-Dâmbovița, Hunedoara, Ilfov și Olt.

Florin Burculescu, președintele Cooperativei Țara Mea spune că „intenționează să livreze fructele preluate din această zonă în aproape toate marile lanțuri de magazine din țară, pentru ca românii să simtă savoarea fructelor naturale, crescute în livezile producătorilor locali”, conform unui comunicat transmis, marți, StartupCafe.ro.

„Ne-am unit forțele cu încrederea că România va reuși să le ofere oamenilor fructe autohtone, sănătoase și proaspete, pe tot parcursul anului, direct de la sursă”, a mai spus  Florin Burculescu.

Cele două cooperative susțin că au investit în tehnologia de depozitare a fructelor pentru a le păstra gustul specific.

„Pe lângă faptul că ține fructul la rece, acest depozit are și dotarea necesară pentru a ține fructele într-o atmosfera controlată, ceea ce înseamnă că merele rămân cu acea calitate gustativă de la cules”, conform cooperativelor.

Dumitru Ștefan, reprezentantul Cooperativei din Voinești, spune că toate investițiile făcute au avut ca scop atingerea vârfului tehnologic în materie de depozitare și procesare.

Merele românești vor putea fi comercializate și în alte perioade decât cele tradiționale, datorită condițiilor de păstrare a acestora, spun reprezentanții celor două cooperative.

„M-am înscris în Cooperativa Țara Mea pentru că am conștientizat că doar în această formă toată această investiție poate să dea roade. Vreau să devin unul dintre cei care promovează ca noi cei care suntem producători astăzi să devenim membrii cooperatori. Pentru mine, un singur lucru este important: Cooperativa și vânzarea fructelor către supermarket , a mai spus Dumitru Ștefan.

Cooperativa Țara Mea este una dintre cele mai mari cooperative agricolă din România și susține că are peste 2.000 de fermieri membri, cu activități care pornesc de la cultivarea legumelor și fructelor, la procesarea lactatelor, producția de carne de porc și pasăre și până la produse finite și de băcănie.

Parallax

Vizualizari
410
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri