Adi Iacob

Lime introduce un abonament săptămânal pentru trotinetele electrice: Cât costă și cum funcționează

Thumbnail

Lime anunţă lansarea unui nou serviciu de abonamente ― LimePass ― disponibil în Bucureşti, prin care oferă utilizatorilor un număr nelimitat de deblocări de trotinete electrice timp de 7  zile consecutive.

În Bucureşti s-a constatat un interes deosebit pentru utilizarea trotinetelor electrice, cu sute de mii de utilizatori înregistraţi de la lansarea Lime din mai, 2019, potrivit reprezentanților companiei.  Noul serviciu de abonament ― LimePass ― este activ din data de 15 ianuarie și este disponibil în Bucureşti, precum şi în alte ţări din regiunea Europei de Est. 

Potrivit statisticilor regionale Lime, majoritatea utilizatorilor sunt rezidenţi şi 40% dintre toate călătoriile săptămânale efectuate cu Lime au loc în perioada orelor de vârf. Bucureşti, alături de Moscova şi Istanbul, este unul dintre oraşele europene cu cel mai aglomerat trafic rutier, conform Indicelui de Trafic TomTom. 

Cele mai recente date statistice colectate arată că bucureştenii petrec cu 48% mai mult timp în trafic în fiecare zi. În general, locuitorii capitalei petrec zilnic aproape 30 de minute blocaţi în trafic, dimineaţa şi seara. 

Cum funcționează abonamentul LimePass

Abonamentul de o săptămână Lime oferă un număr nelimitat de deblocări de trotinete timp de şapte zile consecutive. După achitarea unei taxe din cadrul aplicației, utilizatorii pot debloca trotinete gratuit în următoarele şapte zile. Acesta este primul abonament de acest fel care se lansează în industria micromobilităţii. 

Abonamentul săpătămânal Lime pentru utilizatorii din Bucureşti va costa 18 lei.  

Un utilizator care a deblocat o trotinetă de două ori pe zi, timp de o săptămână, ajunge să obțină o reducere de aproximativ 60% din costul deblocărilor. Abonamentul LimePass s-a lansat în decembrie în Statele Unite, Australia, Noua Zeelandă şi este disponibil în Europa din ianuarie.

„Suntem încântaţi să introducem în Bucureşti primul serviciu de abonamente menit să le asigure utilizatorilor o modalitate mai comodă şi mai eficientă de a se deplasa prin oraş. Statisticile Lime arată că trotinetele electrice sunt închiriate în principal de rezidenţii oraşului iar prin intermediul  noului serviciu LimePass dorim să le oferim o opţiune mai convenabilă financiar pentru a se deplasa şi a-şi gestiona programul zilnic”, a precizat Luca Mateescu, Operations Manager, Lime România.

Pentru a se înregistra ca beneficiari ai serviciului de abonamente LimePass, utilizatorii Lime trebuie:

  • să deschidă aplicaţia Lime
  • să atingă pictograma din meniu din colţul de stânga sus
  • să atingă pictograma LimePass şi să urmeze instrucţiunile
     
Parallax

Vizualizari
3403
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri