DOCUMENT Noua lege a francizei va intra în vigoare la finalul anului
Raluca Abrihan

DOCUMENT Noua lege a francizei va intra în vigoare la finalul anului

Thumbnail

Noua lege a francizei care aduce prevederi esențiale, printre cele mai importante fiind obligația deținerii depturilor asupra unei mărci înregistrate, obligația existenței unei unități pilot și înființarea Registrului Național de Franciză care va fi deținut de o organizație neguvernamentală, va intra în vigoare la finalul anului 2019.

Noile modificări vor schimba forma actuală a Legii Francizei și a modului de funcționare a francizelor. Cele mai importante modificări atât pentru francizori, cât și pentru francizați sunt:

  • Înainte de putea vinde o franciză, francizorul trebuie să facă dovada unor elemente înregistrate de proprietate intelectuală sau industrială – marcă/logo, know-how, etc. Această obligație a fost introdusă pentru a-l proteja pe francizorul la început de drum, înregistrând drepturile de proprietate intelectuală înainte ca altcineva să și le asume (sau înregistreze) când afacerea își va dovedi potențialul.

  • Francizorul este obligat ca înainte să vândă o franciză, să facă dovada atât a experienței, dar mai ales a eficienței afacerii francizate, prin stablirea unei perioade de minim 12 luni de existență a (cel puțin) unei unități pilot, de test. Indicatorii financiari ai acestei unități pilot vor fi prezentați tuturor potențialilor francizați, astfel nu va mai exista riscul accesării unei francize care nu își poate dovedi profitabilitatea.

  • Noua formă a legii introduce un element nou și anume “documentul de dezvăluire de informații”, prin care potențialul francizat are acces la informații referitoare la experiența francizorului, performanța financiară a afacerii francizate, structura de management a societății francizoare. Această modificare vine în avantajul francizatului, acesta luând astfel o decizie în deplină informare, minimizându-i riscul.

  • Un element nou îl reprezintă și înființarea de către Asociația Română de Franciză, a Registrului Național de Franciză, prin care se dorește înregistrarea tuturor francizorilor la nivel național, cu toate informațiile disponibile și relevante pentru orice potențial francizat. Astfel, orice antreprenor care dorește să acceseze o franciză, va avea la dispoziție un “catalog” al tututor francizelor din România. Asociația Română de Franciză își dorește ca odată implementat acest Registru, să poată fi asigurată o mai mare transparență în faza precontractuală, iar prin înregistrarea francizei în acest catalog online, francizorul să se bucure de un plus de încredere, sporindu-i astfel șansele de vânzare.

Noua lege aduce îmbunătățiri menite să stimuleze dezvoltarea mediului antreprenorial de franchising autohton prin faptul că definește ce înseamnă francizatul (care era denumit în mod eronat „beneficiar”), stabilește obligativitatea existenței documentului de dezvăluire de informații și a unității-pilot, precum și a unei experiențe minime anterioare francizării, iar ca noutate, vorbește despre înfiintarea Registrului Național de Franciză, care va fi în administrarea Asociației Române de Franciză (ARF). Precizez, că Registrul Național de Franciză va fi primul punct de informare din domeniul francizei la nivel european, fiind în concordanță cu recomandările Parlamentului European din 2017, care a sugerat necesitatea unor astfel de puncte.

Modificările au fost generate de însăși evoluția pieței de franciză, de felul în care s-au dezvoltat anumite rețele, eludând anumite prevederi, dar și de ambiguitățile din lege care au dus la clare disfuncționalități în domeniu. În plus, am constatat cazuri în care francizorii sau master francizații au furnizat informații insuficiente și francizații s-au trezit ulterior că au investit sume importante de bani în afaceri fără valoare”, a spus Constantin Anton, președintele Asociației Române de Franciză.

Asociația Română de Franciză este o organizație non-guvernamentală, care va primi o anumită autoritate din partea statului, ce se va răsfrânge asupra tuturor afacerilor în franciză din România, chiar dacă acestea nu sunt membre ale acestei asociații. Asociația Româna de Franciză a fost înființată în 2006 și a primit statut ca fiind de utilitate publică în 28 iulie 2015, prin hotărâre de guvern.

 

Lege Francize by Anonymous laThOzTaXO on Scribd

Vizualizari
1398
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

Cookie Settings