Raluca Abrihan

Cei mai căutați candidați români pentru joburile din străinătate, în luna iunie

Thumbnail

Aproape 21.000 de joburi noi au fost postate, doar în luna iunie, pe eJobs.ro, de către angajatorii din străinătate, în creștere cu 60% față de luna precedentă. Încă o dată, personalul medical reprezintă categoria cea mai căutată atunci când vine vorba de import de forță de muncă. Ce alţi angajaţi mai caută angajatorii de afară.

Astfel, circa 12.000 de locuri de muncă au fost disponibile în iunie pentru candidații cu experiență în sectorul medical, ultimele două luni marcând o premieră și o schimbare importantă în piață, din acest punct de vedere. ”Românii au fost întotdeauna văzuți drept candidați ideali pentru industrii precum HoReCa și Turism, IT, Agricultură, Producție sau Transport. Este adevărat că ne-am confruntat cu o plecare în masă a medicilor, în ultimii ani, însă niciodată cererea de afară pentru medici, asistenți medicali sau infirmieri nu a fost atât de mare și e foarte probabil ca, până la finalul anului, acest lucru nici să nu se schimbe”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Cu toate acestea, când vine vorba de aplicări, Medicina este pe locul 17 în topul domeniilor către care se orientează românii, atunci când caută un loc de muncă în afara țării. De departe, clasamentul este condus de Vânzări, Auto / Echipamente, Service / Reparații, Transport / Distribuție, Merchandising sau Construcții și Instalații.

”Se întâmplă un fenomen pe care nu l-am mai întâlnit de mult – în timp ce, pentru joburile din România, competiția a devenit din ce în ce mai puternică, pentru locurile de muncă din străinătate pare că angajatorii se ”bat” pentru candidați. Anul trecut, spre exemplu, aproximativ 20% din numărul total de aplicări era pentru joburile din afara țării, acum, procentul a scăzut la 2%”, explică Bogdan Badea.

Alte domenii pentru care s-au căutat candidați români au fost Transport / Distribuție (4.300 de joburi noi în luna iunie), Auto / Echipamente (4.000 de joburi), Service / Reparații (3.400 de joburi), Personal calificat (2.870 de joburi), Au pair / Babysitter / Curățenie (2.800 de joburi) sau Producție (2.700 de joburi).

Cele mai multe oferte au fost pentru Marea Britanie și Germania (6.500, respectiv 2.100 de locuri de muncă noi, postate în luna iunie), urmate de Olanda, Danemarca, Franța, Belgia, Italia, Irlanda sau Spania. Destul de asemănător a arătat și topul realizat în funcție de aplicările candidaților români. Cei mai mulți au optat pentru Germania (16.500 de aplicări), Marea Britanie (13.000 aplicări) sau Olanda (12.800 de aplicări). Alte destinații căutate de români au fost Belgia, Franța, Italia, Spania sau Danemarca.

”Încă suntem mult sub nivelul anului trecut, din punctul de vedere al aplicărilor pentru străinătate – în continuare, cele mai dorite sunt locurile de muncă din România - însă observăm o creștere semnificativă, de 55% față de luna mai, ceea ce înseamnă că, în ciuda evoluției din ultima vreme a lucrurilor, candidații încep să prindă curaj și să ia din nou în calcul ideea de a lucra și de a trăi în afara țării”, mai spune Bogdan Badea.

Parallax

Vizualizari
1865
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri