Adi Iacob

IRUM, fabrica de tractoare românești de la Reghin, a obținut investiții de 2 milioane euro de la stat

Thumbnail

Fabrica IRUM din Reghin, care a lansat primul tractor agricol conceput și realizat în România, a primit o finanțare de 9,8 milioane de lei (aproximativ 2 milioane de euro), acordată în baza schemei de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor majore. 

Cu banii obținuți, compania românească vizeazã mãrirea capacitãții de producție, societatea dorind să producă în continuare tractoare forestiere (TAF), tractoare agricole și piese de schimb/componente pentru tractoare.

Fabrica IRUM, fondată în anul 1953, a lansat anul trecut TAGRO - primul tractor conceput și realizat pe platforma din Reghin. Proiectul TAGRO a fost realizat în Centrul de Cercetare și Dezvoltare pentru Utilaje Agricole și Forestiere - IFOR - care funcționează la Reghin, Transilvania. Acest centru a fost înființat de grupul de firme MAVIPROD, în incinta fabricii IRUM și a presupus o investiție de 2,65 milioane de euro, reunind aproximativ 50 de ingineri români, potrivit anunţului făcut de companie. 

Alte noi acorduri de finanțare acordate în baza schemei de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor majore (807/2014): 

  • DETERGENȚI S.A. - Proiectul de investiții vizeazã înființarea unei fabrici de detergenți pentru spãlat rufe de tip capsulã, destinați pieței europene, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 29,05 milioane de lei
  • HIRSCHMANN ROMANIA SRL - Proiectul de investiții vizeazã extinderea capacitãții de producție cabluri utilizate în industria auto (pentru zona șasiu, respectiv pentru sistemul de frânare, suspensie, ABS și direcție), iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 57,7 milioane de lei
  • MINET S.A. - Proiectul vizeazã extinderea capacitãții de producție; prin aceasta societatea dorește sã producã materiale nețesute similare cu cele produse în prezent (pâsle) și pentru industria auto, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 5,7 milioane de lei
  • MPO PRODIVERS REZISTENT S.R.L. - Proiectul vizeazã extinderea capacitãții de producție a pieselor ambutisate prin achiziționarea de echipamente și utilaje de producție necesare pentru dotarea unitãții de producție existente, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 48,7 milioane de lei
  • ROMAQUA GROUP S.A. - Proiectul vizeazã extinderea capacitãții de producție apã oligomineralã naturalã platã Aquatique prin construcția unei noi hale și achiziția de echipamente, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 28,32 milioane de lei
  • SMART WOOD ROMANIA S.R.L. - Proiectul vizeazã extinderea capacitãþii de producție prin  achiziția de echipamente pentru producerea de bețe din lemn pentru industria alimentarã, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de 15 milioane de lei.

Potrivit Ministerului Finanțelor, cele 7 proiecte aprobate vor crea 778 noi locuri de muncă, au o valoare totală de 620,94 milioane lei, iar ajutorul de stat pentru finanțarea acestora este de 194,27 milioane lei. 

Aceste proiecte vor contribui cu 211,54 milioane de lei la dezvoltarea regională, prin taxele și impozitele suplimentare plãtite.

În anul 2019 sunt prevăzute credite de angajament pentru acordarea de ajutoare de stat în valoare de peste 1,6 miliarde de lei, ceea ce presupune finanțarea unor proiecte de investiții de cel puțin 5 miliarde de lei.

Parallax

Vizualizari
2487
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri