Interzicerea Uber: Cum au procedat autoritățile din Bulgaria, Danemarca, Ungaria și Texas - Afaceri - StartupCafe.ro
Adi Iacob

Interzicerea Uber: Cum au procedat autoritățile din Bulgaria, Danemarca, Ungaria și Texas

Thumbnail

În timp ce Uber este cu siguranță una dintre cele mai de succes companii de tehnologie din lume, este, de asemenea, o afacere controversată, după ce a luptat cu autorități și proteste în toate colțurile lumii. La noi, tocmai a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă care modifică legea taximetriei (38/2003). Ordonanţa nu va scoate din piaţă aplicaţiile Uber, Bolt şi Clever, dar şoferii care folosesc aceste aplicaţii vor putea fi amendaţi mult mai uşor şi riscă amenzi de până la 5.000 de lei.
 
Iată cum au procedat autoritățile din alte țări în cazul activității Uber și a altor aplicații de ride-hailing.

Ungaria

Guvernul maghiar susține că șoferii Uber "încalcau regulamentele pe care alte firme de taxi trebuie să le respecte". După ce serviciile companiei americane au fost disponibile timp de doi ani și jumătate, în Ungaria a fost aprobată o lege care permite autorităților maghiare să blocheze accesul la internet "serviciilor de dispecerat ilegale", scrie publicația britanică Independent.

Austin, Texas

Uber și Lyft s-au retras din Austin, Texas, în 2016, după ce au fost obligate să verifice trecutul șoferilor folosind baza de date a autorităților, cu ajutorul amprentelor, scrie CNBC

Chiar dacă autoritățile susțineau că va aparea o scădere în ceea ce privește comportamentul criminal după plecarea companiilor, datele nu au arătat același lucru.

Datele de la Departamentul de Poliție din Austin sugerează că nu a existat un impact semnificativ asupra numărului de agresiuni sexuale - ceea ce au susținut ONG-urile anti-Uber.

De asemenea, datele nu au indicat o creștere a numărului de șoferi prinși la volan sub  influența alcoolului. 

Danemarca

După decizia autorităților din 2016, care impunea ca toate taxiurile să aibă aparate de taxat și senzorii de ocupare a scaunelor, Uber a decis să se retragă din de pe piața daneză. Ulterior, aproximativ 1200 de foști șoferi Uber din Danemarca au fost amendați după ce autoritățile au descoperit că făceau evaziunea fiscală. 

Bulgaria

Uber și-a suspendat activitatea după ce a fost acuzat de "practici comerciale neloiale". Președintele comisiei de transport, Grozdan Karadzhov, a declarat că, dacă Uber vrea să se întoarcă pe piața bulgară, va trebui să respecte cerințele minime ale legislației și să se înregistreze ca un serviciu de taxi.

Vizualizari
7475
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu