Claudiu Zamfir
China este sursa principala a importurilor de produse de tehnologie înaltă (hi-tech) ale Uniunii Europene, în timp ce SUA este principala destinație a acestui tip de produse realizate în blocul comunitar, potrivit celor mai recente date disponinile, publicate luni de Eurostat.
Produsele hi-tech, cum ar fi echipamentele aerospațiale, echipamentele electronice de telecomunicații, produsele farmaceutice, aparatura științifică, reprezintă aproximativ 19% din totalul importurilor statelor UE și 18% din totalul exporturilor statelor UE cu țări terțe.
În 2017, statele UE au importat din China 34% din totalul produselor hi-tech provenind din țări extra-comunitare. Ca surse de import urmează Statele Unite (27%) și Elveția (6%).
În ceea ce privește exporturile, partenerii sunt aceiași, dar într-o ordine diferită. Cele mai multe exporturi extracomunitare s-au trimis în Statele Unite (25%), urmată de China (12%) și Elveția (6%).