Adi Iacob

HĂRȚI: Pegas ajută Primăria București să facă mai multe piste de biciclete

Thumbnail

La începutul anului, Pegas a lansat în capitală aplicația Aperider, prin care poți închiria biciclete din apropierea ta. Acest serviciu a permis brandului din perioada comunistă să adune date despre cele mai folosite rute și locații în care este nevoie urgentă de piste și parcări pentru biciclete. Aceste date vor ajunge la Primăria Capitalei, cu care a încheiat un protocol de colaborare, astfel încât să îi ajute în procesul de planificare a infrastructurii pentru biciclete.

"Credem că este un moment bun să stimulăm achiziția de biciclete la nivel național, și în mod deosebit în mediul urban, sufocat de poluare și aglomerație. În acest fel putem să le transmitem mai ușor autorităților necesitatea de a construi și dezvolta cât mai rapid o infrastructură potrivită. Am adunat date din peste 100 de mii de ture cu bicicleta din capitală despre traseele folosite pe baza programului de bikesharing Aperider  și toate vor ajunge la Primăria Capitalei, cu care am și încheiat un protocol de colaborare, astfel încât să îi ajute în procesul de planificare a infrastructurii pentru biciclete”, spune Andrei Botescu, fondator Atelierele Pegas.

  • Recomandări pentru traseele pistelor de biciclete conform datelor colectate de la clienții Aperider (cele cu portocalui sunt cele mai frecvent folosite):

Thumbnail

 

  • Poziții recomandate pentru parcări de biciclete conform datelor din traficul clienților Aperider:

Thumbnail

Eroare la sistemul de vânzări după ce au fost înregistrate comenzi record

Procesul de vânzăre de biciclete Pegas a intrat în colaps după ce au fost înregistrate comenzi record, cu peste 300% mai mari față de ultimii 6 ani de când a fost preluat și inovat brandul. 

De asemenea, comenzile online ale Atelierelor Pegas au crescut în acest an de 5 ori față de 2017.

Citește și Cât costă o franciză Pegas

Sistemul companiei de preluare și procesare a comenzilor a fost dat peste cap în urma unei campanii de reduceri. Compania își cere scuze publice clienților și spune că a luat măsuri de urgență pentru ca toate comenzile să fie livrate cât mai repede posibil.

Recent, în august, brandul românesc de biciclete a ieșit pe piața europeană prin listarea pe 5 marketplace-uri Amazon. Pe lângă partenerii locali din Italia, Luxemburg, Germania, Marea Britanie, Suedia și Polonia, Amazon oferă acces la întreaga piață europeană, iar implementarea unui proiect de succes va fi urmat de extinderea în Statele Unite ale Americii.

„Am făcut teste în primele 6 luni și cererea pe Amazon la anumite produse depășeste chiar și de câteva zeci de ori puterea de absorbție a pieței din România. Ne vom lista pe cele 5 marketplace-uri europene Spania, Franta, Germania, Italia si Uk, de unde se pot trimite produse pe tot teritoriul UE” , a afirmat Andrei Botescu, CEO Pegas.

Citește și Brandul românesc de biciclete Pegas iese pe piața europeană prin listarea pe Amazon

Parallax

Vizualizari
2085
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri