StartupCafe.ro.
Google România lansează o campanie de susținere a donării de sânge, „Date To Donate. Împreună donăm speranță”, alături de o companie și o asociație.
Google România spune despre campania care va dura până pe 15 decembrie, că va fi promovată, pro bono, de anumiți creatori de conținut de pe YouTube, care își vor încuraja fanii și urmăritorii să doneze, conform unui comunicat transmis joi StartupCafe.ro.
Astfel, compania de tehnologie investește 100.000 de dolari în campanie, sub formă de promovare pe YouTube.
„În acest moment, donarea de sânge este într-o situație critică. Potrivit datelor furnizate de Centru de Transfuzii Sanguine București, cantitatea de sânge necesară transfuziilor și operațiilor este cu peste 25% mai mică față de perioada pre-pandemie, când era oricum insuficientă. Pentru a multiplica impactul si a diminua teama de a dona, mesajul campaniei are în centru donarea de sânge împreună cu o altă persoană apropiată”, conform companiei de tehnologie.
Primele nume care s-au alăturat deja campaniei Date To Donate sunt Denis Roabeș (solistul formației The Motans), Irina Rimes, George Buhnici, Jamila, Alex Cozma (Atenție, Cad Mere!), Cristian Presură și Mihai Alexandru Hash.
Ei vor filma mesaje de promovare a donării de sânge, în fiecare video urmând să participe o pereche de vedete, pentru a încuraja donarea împreună cu o persoană apropiată. Pentru început, ei s-au reunit într-un video de lansare a campaniei.
Pentru a răsplăti donatorii de sânge, unul dintre partenerii Google România la această inițiativă, Lidl România, va oferi primilor 5.000 de persoane cupoane de cumpărături de 100 de lei, utilizabile prin aplicația Lidl Plus, pe care o puteți descărca gratuit din Google Play sau App Store.
Astfel, pentru a te putea înscrie în campania în care s-a implicat și Asociația HEM, trebuie să accesezi pagina dedicată a platformei n-avemsange.ro (vezi AICI ), unde va fi nevoie să încarci o poză cu dovada donării, codul și data din carnetul de donator sau adeverința din ziua donării.
„Donarea de sânge este o problemă critică în România, afectând mii de oameni care au nevoie de sânge pentru operații și transfuzii. Ne-am dorit să facem ceva pentru a încuraja oamenii să ajute cu sânge pe cei care au nevoie, iar alături de Lidl România, HEM și influencerii care au venit alături de noi sperăm să aducem cât mai mulți oameni în centrele de donare. Campania este centrată în jurul ideii de a-ți înfrânge teama, iar soluția pe care o propunem este mersul la centrul de donare împreuna cu o persoana apropiata. Avem nevoie de implicare, in aceste momente critice, când fiecare mililitru de sânge donat contează pentru persoanele aflate în suferință!”, a declarat Florin Pravai, Head of Domestic Market, Google România.