Claudiu Zamfir

Google și afacerile din jurul său au făcut sute de miliarde de dolari și au angajat personal suplimentar în anul pandemic 2021

Thumbnail

Compania americană Alphabet, care grupează Google, YouTube și celelalte afaceri din jurul lor, au avut venituri în creștere și au angajat personal suplimentar în 2021, al doilea an al pandemiei COVID-19.

Potrivit datelor financiare neauditate, publicate marți, Alphabet a avut venituri de 257,6 miliarde de dolari în anul 2021, în creștere cu peste 75 de miliarde de dolari (41%) față de 2020.

Cea mai mare parte a veniturilor a fost obținută de pe piața SUA - 117,8 miliarde dolari, urmată de EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa) - 79,1 miliarde dolari,  APAC (Asia-Pacific)- 46,1 miliarde dolari, restul piețelor americane -14,4 miliarde dolari.

Profitul net al colosului tech sare astfel de 76 de miliarde de dolari pe anul 2021, în creștere cu aproape 36 de miliarde de dolari (90%) față de anul 2020.

Alphabet a continuat să facă angajări și în pandemie. Compania a încheiat anul 2021 cu o echipă de 156.000 de angajați, în creștere cu peste 21.000 de oameni (15,6%) față de anul 2020.

Numai în trimestrul al patrulea, Alphabet a avut venituri de 75,3 miliarde de dolari și profit de 20,6 de miliarde de dolari, din toate business-urile sale. Cele mai mari venituri le-a produs motorul de căutare Google și afacerile de publicitate din jurul său (43,3 miliarde dolari). Reclamele de pe YouTube au adus companiei venituri de 8,6 miliarde de dolari, iar Google Network, 9,3 miliarde de dolari. De asemenea, afacerea de servicii cloud a Google a făcut venituri de 5,5 miliarde de dolari.

În schimb, ultimele 3 luni ale anului 2021 au venit și cu amenzi și ale astfel de costuri de business: 1,76 miliarde dolari (cu 76% în creștere față de trimestrul patru din 2020).

În momentul de față, listată de bursa Nasdaq, compania Alphabet are o valoare de piață de peste 1800 de miliarde de dolari.

 

2021Q4 Alphabet Earnings Release by claus_44 on Scribd

Parallax

Vizualizari
491
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri