Raluca Abrihan

Firmele vor fi împărţite în 3 categorii: A, B şi C. Cum ar urma să se facă clasificarea

Thumbnail

De anul viitor se introduce ratingul fiscal, potrivit unui anunţ făcut de Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici. Firmele vor fi clasificate A, B și C, iar cele din categoria A vor avea anumite facilități, scrie HotNews.ro.

Ministrul a declarat că au fost făcute câteva amendamente în Parlament la OUG-urile 25 și 89. Astfel, prin una dintre acestea se introduce împărțirea firmelor din România pe trei criterii.

"Vom cataloga firmele după trei criterii, categorii A, B și C. În prima categorie să fie acele firme care nu au obligații față de terți. Este important pentru mine ca în special cu terții să-ți respecți obligațiile. Deci un comportament corect față de terți față de stat. Dacă tu, firmă, ești în această categorie trebuie să ai anumite facilități, nu știu, nu mai ai controale, finanțările să fie altfel, un tratament care să încurajeze, să ducă la conformare voluntară", a spus Teodorovici.

El a precizat că a trecut amendamentul.

"Nu trebuie să ne uităm la firme după mari, mici și mijlocii. Nu, după felul în care își respectă în piață obligațiile față de stat și față de terți", a explicat ministrul Finanțelor.

Parallax

Vizualizari
1436
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri