Denisa Crăciun

Firmele de construcții din România au de lucru (studiu)

Thumbnail

Aproape jumătate dintre antreprenorii generali în construcții susțin că volumul de muncă va crește în următoarele 12 luni, în special în infrastructură și sectorul rezidențial și doar 15% dintre firmele de construcții consideră că numărul de angajați se va micșora în următorul an, potrivit unui studiu.

Creșterea economică estimată de antreprenorii generali în construcții este valabilă și pentru anii 2023 și 2024 când, spun aceștia, se vor întregistra creșteri de 5 puncte procentuale, iar Produsul Intern Brut (PIB) va stabili noi recorduri, conform studiului realizat de IBC Focus.  

Deși pandemia COVID-19 a afectat economia, antreprenorii în construcții se așteaptă la creșteri ale veniturilor în următorii ani comparativ cu anul 2020: 47% dintre respondenții studiului se declară optimiști și spun că în perioada următoare volumul de muncă va crește.

Pe de altă parte, 27% dintre acești antreprenori consideră că volumul de muncă va rămâne la fel în următorul an, iar 26% se așteaptă la scăderi.

Opinia respondenților despre infrastructură și domeniul rezidențial

Aproape o treime din respondenții chestionarului aplicat către piața de antrepriză generală în construcții din România consideră că segmentul de infrastructură va atrage cel mai mare interes în domeniu.

De asemenea, pe locul al doilea se situează sectorul rezidențial (27%), urmat de domeniul industrial (16%), de care se leagă o serie de investiții puternice în perioada pandemiei când, o parte din comerț s-a mutat în mediul online.

Investitorii au simțit un domeniu profitabil, drept urmare statisticile indică și creșteri în ceea ce privește numărul de investiții pe acest sector, conform unui comunicat de presă transmis astăzi StartupCafe.ro.

La capitolul estimări relevante intră și sectorul investițiilor medicale și științifice (5%), iar, la polul opus, domeniul birouri/comercial înregistrează o încredere redusă (1%) din partea specialiștilor, potrivit studiului.

Doar 18% din respondenți (n.r. antreprenori generali în construcții) sunt de părere că autoritățile publice au acordat atenția necesară în domeniul construcțiilor, 37% au spus că nu au resimțit o implicare a statului în acordarea de suport, iar 44% dintre antreprenori consideră că deși statul a încercat să-i ajute, nu a fost suficient.

Alte rezultate ale studiului:

  • În ceea ce privește activitatea constructorilor, doar 3% dintre respondenți susțin că au fost nevoiți să sisteze complet munca pe șantier, în timp ce 70% anunță că echipele de construcții au redus volumul de muncă.
  • De asemenea, 27% dintre antreprenorii chestionați sunt de părere că au fost nevoiți să reducă temporar volumul de muncă.
  • 50% dintre respondenți afirmă că vor păstra numărul de angajați, în timp ce 35% estimează creșteri la nivel de echipă. Doar 15% sunt de părere că numărul de angajați se va micșora.

Pe fondul pandemiei COVID-19, antreprenorii în construcții anunță creșteri de venituri

Specialiștii au preconizat o scădere economică drastică în contextual pandemiei COVID-19, însă antreprenorii generali de construcții vin cu rezultate surprinzătoare la capitolul „venituri”: aproape jumătate dintre aceștia spun că au înregistrat creșteri de peste 10%.

La capitolul creșteri, 11% dintre respondenții sondajului susțin că au marcat un avans cuprins între 5 – 10%, iar 5% spun că datele fiscale pentru anul 2020 le-au indicat creșteri de până la 5% la capitolul cifră de afaceri.

Pe de altă parte, 16% dintre respondenți declară că nu au constatat schimbări majore ale veniturilor, iar 23% spun că au înregistrat scăderi.

Deși au existat domenii precum HoReCa, în care investitorii nu au putut să își exercite activitatea, disponibilizările sau trecerea echipei în șomaj tehnic au fost ultimele soluții din listă pentru anumite companii, potrivit studiului.

Concluzia a fost trasă în urma unor informații colectate prin aplicarea unui chestionar către piața antreprenorilor generali activi din România. Cei peste 80 de respondenți ai studiului sunt companii active în industrie, o bună parte fiind chiar din rândul celor mai puternici 100 jucători din România.

Parallax

Vizualizari
624
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri