Raluca Abrihan

Firmă IT cu peste 170 de angajaţi în România, cumpărată de un gigant american

Thumbnail

ThoughtWorks, o companie globală de consultanță software, a achiziţionat Gemini Solutions, o firmă de dezvoltare software și de servicii de consultanță, cu centrul de dezvoltare şi peste 170 de ingineri IT în România.

Fondată în 2005 de un grup de ingineri din Silicon Valley și având activitatea principală în România, Gemini Solutions este dedicată furnizării de servicii de dezvoltare de produse software. Astăzi, echipa Gemini Solutions are peste 170 de ingineri de software și personal operațional care lucrează la sediile din România, în București, Cluj și Iași, acoperind un spectru larg de tehnologii în întregul ciclu de funcționare al dezvoltării produselor software, potrivit anunţului făcut de companie.

Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică.

În urma tranzacţiei va fi înfiinţată compania ThoughtWorks România, care va păstra echipa Gemini Solutions.

Echipa va oferi asistență nearshore (din locații apropiate, cu fus orar similar) pentru clienții ThoughtWorks din Marea Britanie și Germania, continuând în același timp să sprijine clienții Gemini Solutions existenți în America de Nord, Franța și Germania, au mai anunţat reprezentanţii companiei.

Se preconizează că tranzacția se va finaliza în ianuarie 2021, sub rezerva îndeplinirii condițiilor de încheiere a tranzacției.

ThoughtWorks are peste 7.000 de angajați în 46 de birouri din 15 țări.

 

Parallax

Vizualizari
4370
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri