Claudiu Zamfir
Compania americană Epic Games, cunoscută pentru jocuri ca Fortinte, Unreal Tournament sau Gears of War, spune marți că a ajuns să valoreze 28,7 miliarde de dolari, după cea mai recentă rundă de investiții pe care a obținut-o.
Producătorul de jocuri video a ridicat acum o investiție de 1 miliard de dolari, care cuprinde și o finanțare de 200 de milioane de dolari de la Sony Group Corporation, în cadrul parteneriatului cu gigantul media japonez.
Printre investitorii care au participat acum la runda de finanțare se numără și Franklin Templeton, care administrează Fondul Proprietatea din România. Alți investitori care au contribuit acum la investiția de 1 miliard de dolari în Epic sunt: Appaloosa, Baillie Gifford, Fidelity Management & Research Company LLC, GIC, T. Rowe Price Associates, Luxor Capital.
Epic Games rămâne în continuare sub controlul programatorului Tim Sweeney, fondator și CEO al companiei.
În august 2020, Epic ridicase o rundă de investiții de 1,78 miliarde de dolari, la o evaluare a compaiei la 17,3 miliarde de dolari.
Încă de anul trecut Epic a intrat într-un război de uzură cu Apple și Google, cărora le-a cerut să-i scadă comisionale din magazinele de aplicații de pe iOS și Android. Compania de jocuri a încercat să fenteze comisioanele, percepând direct de la gameri diverse micro-plăți în cadrul aplicațiilor Fortnite din cele două magazine mari. După această mișcare Fortnite a fost dat afară din App Store-ul Apple și din Google Play.
Epic Games a dat în judecată Apple și Google, pe care le-a acuzat de poziție dominantă în piață, deși situația Google e totuși diferită de cea a Apple. Google a arătat că prin magazinul său de aplicații, Google Play, oferă utilizatorilor de telefoane cu sistemul său de operare, Android, un cadru sigur de descărcare și utilizare a aplicațiilor de mobil. În paralel, Google oferă în mod deschis altor dezvoltatori posibilitatea să-și distribuie aplicațiile de Andorid prin mai multe magazine de aplicații, iar consumatorii pot să-și descarce aplicații și din afara Google Play. O multitudine de producători de telefoane folosesc sistemul de operare Android.
În cazul Apple, sistemul său de operare, iOS, și magazinul de aplicații App Store sunt doar pentru dispozitivele sale. Apple nu dă voie utilizatorilor să descarce aplicații pe iPhone din alte magazine de aplicații, deși utilizatorii pot să folosească anumite metode tip „jailbreak” pentru a introduce aplicații din surse terțe.