Raluca Abrihan

Stanciu, eMAG: Afacerile trebuie să atragă capital din afară şi să investească în angajaţi şi tehnologie

Thumbnail

“Vedem în jurul nostru, în România că oamenii muncesc la fel de mult cât muncesc şi cei de afară, poate chiar mai mult. Avem oameni inteligenţi şi foarte creativi şi atunci ajungem să ne punem întrebarea, noi de ce nu câştigăm cum câştigă cei din afară”, spune fondatorul eMAG, Iulian Stanciu. El susţine că soluţia stă în atragerea de capital de risc de la investitori străini, dar pentru a atrage acest capital e nevoie de educaţie financiară.

Nu avem capital suficient în România. Şi aici vorbim de un capital de risc. Pentru a atrage capital de risc avem nevoie de educaţie financiară a oamenilor. Şi vorbesc aici de educaţia financiară inclusiv la nivel înalt, la nivel de afaceri. Afacerile trebuie să spună o poveste, cu această poveste pusă într-un plan de 5 sau 10 ani, atragi capital de la investitori.

Bani sunt foarte puţini în afară, iar aceşti bani sunt un fel de capital de risc, de dezvoltare pe care banca nu ţi-l va da niciodată. Banca îţi dă un capital de lucru.

Capitalul de dezvoltare te ajută să investeşti în creşterea productivităţii, care, apoi, te ajută să plăteşti salarii mai mari, să câştigi mai mult ca să ajungi la nivelul veniturilor din Vest. Dar pentru a te dezvolta ai nevoie de atragerea acestui capital pentru dezvoltare, iar asta se face prin investiţii străine în companiile româneşti, prin care le dai nişte acţiuni, poate uneori şi o parte din control. În cazl eMAG, eu şi cu cei de la Naspers avem control în mod egal, chiar dacă eu sunt acţionar minoritar. Dar acest capital te ajută să te dezvolţi şi rezultatul se vede în cifrele. Am atras în eMAG 203 milioane de dolari investiţii, în ultimii 5 ani - spune Iulian Stanciu.

Mai departe aceşti bani trebuie investiţi în:

  • angajaţi, pregătirea angjaţilor – programe de pregătire pentru ei,
  • tehnologie,
  • automatizări logistice - “Că tot vorbim de productivitatea, o investiţie de genul pe noi – costul de depozitare calculat per produs, chiar dacă salariile au crescut, chiar şi în zona de muncă mai puţin calificată, costul s-a dus în jos, ceea ce ne permite să oferim un seriviciu mai ieftin clientului, să dăm salarii mai bune şi să câştigăm", a declarat şeful eMAG.
  • devoltare internaţională.

Primele 8 companii în momentul de faţă sunt companii de tehnologie, ceea ce arată că ne aflăm în mijlocul unei revoluţii digitale. Această revoluţie se vede şi la noi. eCommerce-ul este o tehnologie pe o piaţă globală. Vedem cât de simplu este să cumperi de oriunde din lume.

Competiţia în eCommerce şi în retail în general este una globală, bazată pe tehnologie. În contextul acesta global, extinderea noastră din România în ţările din jur n-a fost doar o oportunitate a fost şi o necesitate. Ne-am gândit cum vom putea noi să ne batem cu jucătorii mari globali peste câţiva ani, dacă nu ne construim tehnologia. Tehnologiile sunt doar nişte unelte, puteam să ne ducem în Bulgaria, Ungaria, dar fără tehnologie nu reuşeam să facem mare lucru - a mai explicat antreprenorul.

Cifrele anunţate de eMAG:

  • 7,57 de milioane de clienți în toate țările în care compania este prezentă (România, Bulgaria, Ungaria, Polonia)
  • cifră de afaceri a grupului de circa 4 miliarde de lei, anul trecut, în creștere cu 30% față de anul anterior
  • 3,4 milioane de produse în stoc și peste 10.000 de selleri în platforma Marketplace.
  • 50% dintre produsele vândute pe eMAG provin din oferta sellerilor Marketplace
  • 63 de milioane de euro anul trecut în cele patru direcţii enumerate mai sus (angajaţi, tehnologie, logistică şi dezvoltare internaţională)

Compania a anunţat şi câteva srvicii noi atât pentru cei care vând pe eMAG cât şi pentru clienţi: eMAG Ads (va putea fi cumpărată publicitate pe platforma eMAG) sau serviciul de livrare rapidă pentru litoral.

Parallax

Vizualizari
868
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri