Claudiu Zamfir

eMag a numit un nou director la Freshful. Veniturile și pierderile hipermarketului online de aprovizionare cu alimente la domiciliu

Tudor Mihailescu director Freshful.jpg

Freshful by eMAG, hipermarket online deținut de gigantul e-commerce eMag, a numit un nou director general, „cu misiunea de a crește business-ul către un miliard lei”, în condițiile în care serviciul de livrări de produse alimentare la domiciliu a încheiat anul 2023 cu pierderi de 70 de milioane de lei la o cifră de afaceri de 258 de milioane de lei, conform datelor oficiale de la Ministerul Finanțelor. 

Tudor Mihăilescu vine astfel pe pozițai de director general al Freshful by eMAG în locul lui Andrei Popescu, cel care a condus business-ul în ultimii doi ani, a informat marți compania, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro. 

 „Îi mulțumesc lui Andrei Popescu pentru contribuția lui valoroasă și îmi doresc ca, la fel ca și până acum, să lucrez alături de echipa Freshful pentru a asigura un proces de dezvoltare a business-ului”, a declarat Tudor Mihăilescu, noul director general Freshful by eMAG.  

Mihăilescu va păstra în continuare și rolul de senior vice-president și chief operating officer în cadrul Grupului eMAG, fiind „responsabil de coordonarea proiectelor de creștere a companiilor tinere din grupul eMAG”: Tazz, Fashion Days, PC Garage, Flip și Freshful.  

Tudor Mihăilescu s-a alăturat eMAG în 2019, într-o perioadă de expansiune și investiții materiale, din poziția de group chief financial officer. Anterior el a fost chief financial officer pentru Procter & Gamble South East Europe, de unde s-a ocupat și de coordonarea zonei de business. Între 2010 și 2013 el a lucrat la sediul Procter & Gamble din Geneva, Elveţia. Tudor este licenţiat în Finanţe-Bănci la Academia de Studii Economice Bucureşti.  

Freshful se bazează pe o gamă variată, peste 18.000 de produse, acoperind nevoile casnice: legume și fructe de sezon, carne și produse congelate, băuturi de toate felurile, produse eco și bio, articole de igienă, cosmetică și produse de curățenie. 

Serviciul online a livrat peste un milion de comenzi în ultimul an în București. 
 
Compania spune că are colaborări care implică peste 150 de mici producători locali, în special pe partea de legume și fructe, iar produsele sunt livrate consumatorilor cu mașini izoterme care au trei compartimente cu temperaturi diferite.  

Colosul comerțului online eMag a lansat serviciul Freshful în anul 2021, cu livrări de produse alimentare în București și județul Ilfov. Freshful operează pe firma eMag Retail SRL, deținută de Dante Internationl, compania-mamă a eMag. 

eMag Retail SRL a fost numai pe pierderi, potrivit datelor oficiale consultate de StartupCafe.ro: 

  • În anul 2021 a avut venituri totale de 7,3 milioane lei și pierderi de 21 de milioane de lei, cu 262 de angajați. 
  • În anul 2022 a avut venituri totale de 123 milioane lei și pierderi de 59 de milioane de lei, cu 487 de angajați. 
  • În anul 2023 a avut venituri totale de 263 milioane lei și pierderi de 70 de milioane de lei, cu 519 salariați.
Parallax

Vizualizari
1366
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri