Claudiu Zamfir
Antreprenorul Elon Musk va demisiona din funcția de președinte al consiliului de administrație al Tesla, însă va rămâne director general (CEO) al producătorului american de mașini electrice, în urma unei înțelegeri cu Comisia de valori mobiliare și burse (SEC) a SUA, a scris presa americană sâmbătă.
Potrivit Washington Post, Elon Musk va plăti și o amendă de 20 de milioane de dolari, iar compania Tesla, separat, alți 20 de milioane de dolari, în cadrul aceleiași înțelegeri cu SEC. Aceste sancțiuni survin după ce Musk a scris pe Twitter, în 7 august, că se gândea să retragă Tesla Inc. de pe bursa nord-americană NASDAQ, la prețul de 420 de dolari pe acțiune. În urma acestui tweet, SEC s-a adresat instanței împotriva lui Musk, instituția de supraveghere arătând că este nevoie ca statul să protejeze interesele tuturor acționarilor și să prevină eventuale căderi pe bursă din cauza afirmațiilor șefului Tesla.
Am considering taking Tesla private at $420. Funding secured.
— Elon Musk (@elonmusk) August 7, 2018
Elon Musk a recunoscut ulterior, pentru New York Times, că nimeni nu i-a văzut sau aprobat tweet-ul buclucaș înainte să-l posteze.
Un nou președinte al Tesla va fi numit și, de asemenea, Elon Musk a acceptat să fie numiți doi directori independenți în board-ul companiei, care să monitorizeze mai atent comunicarea publică a directorului general (CEO), inclusiv pe Twitter. Măsurile vor fi puse în practică în maximum 45 de zile.
Elon Reeve Musk s-a născut în anul 1971, la Pretoria, Africa de Sud. El are triplă cetățenie: sud-africană, canadiană și americană. Musk, care are acum o avere estimată la circa 20 de miliarde de dolari, a fondat sau a contribuit la afirmarea unor companii de tehnologie ca: Pay Pal (X.com), Space X, Tesla și altele.