Denisa Crăciun

Elon Musk vrea să lanseze programul de inteligență artificială TruthGPT

Elon Musk a preluat Twitter

Miliardarul Elon Musk a deschis recent X.AI, un startup de inteligență artificială înregistrat în statul american Nevada, iar acum anunță că vrea să lanseze platforma TruthGPT, potrivit Reuters.

Musk și-a prezentat ideea într-un interviu pentru Fox News, spunând că este nevoie de o abordare alternativă pentru crearea unui instrument AI cu scopul de a evita distrugerea umanității, conform The Verge

Platforma de inteligență artificială TruthGPT ar fi o alternativă la ChatGPT, dar va acționa ca un instrument de AI ce „caută să afle adevărul”, potrivit lui Musk. 

„Voi începe ceva ce numesc TruthGPT. Un AI care caută să afle adevărul și încearcă să înțeleagă natura universului”, a spus miliardarul în interviul pentru Fox News, completând că TruthGPT ar putea fi „cea mai bună cale către siguranță” și nu ar putea „anihila oamenii”. 

Recent, Elon Musk, un grup de experţi în inteligenţă artificială şi de directori din industrie au cerut într-o scrisoare deschisă o pauză de şase luni în antrenarea unor sisteme mai puternice decât modelul GPT-4, lansat de OpenAI, invocând potenţiale riscuri pentru societate şi umanitate.

Amintim că Elon Musk, Sam Altman și alți antreprenori au lansat startup-ul de inteligență artificială OpenAI, care a creat ChatGPT, în 2015. Musk a părăsit compania în 2019 pentru că nu s-a înțeles cu asociații asupra planurilor de dezvoltare, dar Sam Altman a rămas la conducerea startup-ului, ocupând funcția de CEO.

Parallax

Vizualizari
514
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri