Claudiu Zamfir

eBay își caută director general

Thumbnail

Site-ul eBay, una dintre primele platforme de comerț online din lume, își caută un nou director general (CEO) după ce miercuri managerul american Devin Wenig a demisionat din această funcție.

Devin Wenig (53 de ani) a demisionat din funcțiile de președinte și CEO al eBay, a informat platforma de comerț online. „Board-ul eBay va demara o campanie de căutare pentru a identifica următorul CEO al companiei și va lua în considerare candidați din interor și din exteriorul” firmei, a precizat eBay.

Până atunci, funcția de CEO al eBay va fi asigurată interimar de Scott Schenkel, care a ocupat până acum funcția de director financiar (CFO) și vicepreședinte senior al gigantului e-commerce.

Fondată în anul 1995, eBay este una dintre primele platforme de comerț online, în forma actuală a acestui domeniu de business, alături de Amazon. eBay a fost înființat sub numele de  AuctionWeb, la San Jose, California, de Pierre Omidyar, un programator american născut la Paris din părinți iranieni. Ajuns la vârsta de 52 de ani, Omidyar are astăzi o avere cotată la peste 12 miliarde de dolari.

Lăsat mult în urmă de rivalii săi Amazon și Alibaba, eBay a avut, anul trecut, venituri de 10 miliarde de dolari. Platforma susține că, în anul 2018, prin eBay seller-ii au făcut vânzări de 95 de miliarde de dolari.

Parallax

Vizualizari
346
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri