Răzvan Tătaru

Dinamica pieței de proiecte imobiliare pentru comerț din România, în 2023 (analiză)

Interiorul unui mall din București

Anul 2023 s-a încheiat cu unul dintre cele mai bune rezultate din 2011 încoace în ceea ce privește livrările de proiecte noi de retail în România, care au adăugat aproximativ 220.000 metri pătrați la suprafața totală de retail, mai mult decât dublu comparativ cu ultimii doi ani, potrivit unui raport transmis, vineri, StartupCafe.ro.

2023 a fost un an bun de vânzări atât pentru comercianți, cât și pentru proprietarii de centre comerciale, iar nivelul de profitabilitate din România continuă să fie unul dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, potrivit Colliers, firmă de consultanță imobiliară și management de investiții.

Totodată, consultanții observă un interes din ce în ce mai mare al dezvoltatorilor către proiecte de tip mall sau cu destinație mixtă, de mari dimensiuni, în următorii ani.

Cele mai mari inaugurări din 2023 au fost în Craiova, Arad și Alba Iulia. În general, distribuția arată mult mai echilibrată decât în trecutul apropiat, noile proiecte vizând atât orașele mari, inclusiv Bucureștiul, cât și orașele mai mici, care continuă să fie în prima linie a expansiunii comercianților.

În prezent, România are un stoc total de retail modern de peste 4,3 milioane metri pătrați, din care peste 2,7 milioane metri pătrați mall-uri, iar restul în principal parcuri de retail. Peste 60% din suprafața totală de retail modern este concentrată în primele 10 cele mai mari orașe, cu peste 200.000 de locuitori.

În ceea ce privește gradul de ocupare, centrele comerciale dominante și parcurile de retail bine poziționate își păstrează nivelul ridicat de închiriere, iar proiectele nou livrate sunt în general bine primite de piață.

Referitor la chirii, deși vânzările au încetinit, consultanții punctează faptul că vânzările rămân considerabil peste nivelurile de dinaintea pandemiei.

Cu toate acestea, România rămâne o piață cu o ofertă insuficientă, nu numai în comparație cu țările din Europa de Vest, ci și cu țările din Europa Centrală și de Est. Pentru un nivel de consum/ capita similar cu cel din Cehia și Polonia (în termeni de volum de produse și servicii achiziționate), stocul modern de retail pe cap de locuitor din România este de două ori mai mic decât cel din Cehia și cu peste 40% mai mic decât cel din Polonia.

În timp ce segmentele imobiliare din România rămân relativ deficitare în comparație cu alte țări europene (inclusiv cele din regiune), datele indică faptul că decalajul este mai mic pentru piața de retail decât pentru piețele de birouri sau industrială, în termeni relativi (pe cap de locuitor).

Parallax

Vizualizari
125
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri